vineri, 15 iulie 2016

Tura cu de toate: Valea Morarului si Creasta Balaurului





Traseu:
*Cabana Gura Diham – Poiana cu urzici – Valea Morarului – Creasta Balaurului – Poiana cu urzici – Cabana  Gura Diham


Soare, tunete, reprize de ploaie. Ceaţă.
Capre negre, flori-de-colţ, petale de toate culorile, în combinaţii felurite, amestecate prin iarba verde-crud.
Stâncă, iarbă, abrupt (şi jumătate de coborâre urâţică).
Natură. Fericire. Oameni lângă care ţi-e mai mare dragul să drumeţeşti.
Trasee în cea mai mare parte nemarcate, presărate doar cu bucăţele de marcaj, de tranziţie.
Un meniu complet, „cu de toate”.

Văile de abrupt ale Bucegilor te întâmpină cu peisaje impunătoare şi surprinzătoare. Sunt un regal al priveliştilor, din care nu îţi mai vine să ieşi! Ai tendinţa să te opreşti la infinit şi să visezi încontinuu. Cu ochii deschişi!


Acestea sunt văile de abrupt ale Bucegilor prin care mi-am lăsat până acum amprenta şi care mi-au lăsat o amprentă memorabilă:
Atenţie! Toate traseele sunt nemarcate!


Data: 2 iulie 2016

Mare parte a găştii e din Braşov – o parte îi ştiam: pe Mihai şi Vali din tura de la Diham, de Deni şi Gică nu mai vorbesc!
M-am revăzut cu Vali el, Mari şi Csabi. În rest, am cunoscut alţi braşoveni, inclusiv o parte dintre cei care ne-au... numărat în tura cu Vârful Păpuşa.

O luăm din loc din drumul auto-turistic spre Complexul Gura Diham, cu puţin înainte de a ajunge în parcarea acestuia.

Râuleţul rămâne în partea dreaptă, în sensul de mers. Râuleţ, râuleţ, da’ să nu fi dat ploi la greu peste el! Că se umflă, iar echilibrul devine fragil în aste condiţii.
Iar dacă pietrele sunt la kilometri una de alta...



Unii dintre noi am trecut apa datorită cârcii lui Dan. Mulţumin!
Omul şi-a pus de bunăvoie spatele la bătaie – o asemenea ofertă categoric nu se refuză! ☺


Contre-jour: acelaşi Dan, cu Criss în spate


După aproximativ o oră (incluzând râul buclucaş) de urcuş prin pădure, la răcoare, ne tragem sufletul la cantonul (de vânătoare) Colţii Morarului.

Urmează intersecţia cu marcajul triunghi roşu (Buşteni/Căminul Alpin – Mălăieşti, prin Pichetul Roşu).
Nu trece multă vreme şi, în faţă, o stâncă este inscripţionată „Valea Morarului”, cu vopsea roşie. Pietroiul se ocoleşte prin stânga; eşti cu un pas mai aproape de Valea Morarului!


Varianta marcată de intrare în Valea Morarului
Direct: marcajul triunghi roşu din Buşteni/Căminul Alpin, spre Pichetul Roşu, până la stânca vopsită cu „Valea Morarului”.
Indirect: Intrare de pe drumul Buşteni - Gura Diham în traseul marcaj bandă galbenă (cel care duce la Cabana Omu, prin Valea Cerbului), trecere prin Poiana Coştilei, apoi marcajul triunghi roşu.
O mare parte din ruta de mai sus am parcurs-o în primăvară, în nemarcata de la Diham.

Înc-un hop: Poiana cu urzici – ghici ciupercă de ce se numeşte aşa!
Şi acum chiar nimic nu te mai poate opri să te avânţi de-a dreptul în VALEA MORARULUI!

În plină Vale a Morarului


Colţii Morarului, simbol de seamă al Bucegilor





☺ Valea Morarului este inclusă în traseul Maratonului 7500 Bucegi – marcajele galben-verde fosforescent ne-au fost de un real ajutor în orientare.

Miroase bine a ploaie... ceea ce s-a şi întâmplat!

Ploaia a udat iarba şi a făcut-o bună de picat în nas, iar stâncile au căpătat ceva mai puţină aderenţă – nu exagerat; norocul lor că s-au uscat repede! Şi bafta noastră că norii s-au scuturat pentru un timp relativ scurt.

Pe tobogan!

Mi-am tras o cădere prostească, datorată ierbii ude. Şi parţial grabei. M-am rostogolit ca pe tobogan, în copilărie, ajungând pe o bucată însemnată de piatră.
Am avut impresia că s-a format o vânătaie, că prea durea. Pulpa stângă s-a decorat, până la urmă, cu o julitură. Largă. ☺
...potenţialii spectatori purceseră deja la drum.


2000 de metri deja? Aşa ne anunţă ceasul sofisticat al lui Dragoş.
Nici nu ştiu cum a trecut timpul... ca să nu mai zic de metrii pe verticală.
Nu ştiu de câte ori mi s-a întâmplat să o iau în sus 1000-1100 de metri şi să nu îi simt. Fizic, psihic... de toate.
M-am simţit ca acasă în trupa braşoveană!

Nimeni nu se încumeta să se despartă prea curând de minunăţiile din Valea Morarului. Combinaţia vegetaţie - stânci are categoric ceva hipnotizant în ea.
De fapt, Valea Morarului ne-a primit la ea acasă cu toată splendoarea muntelui, cu stâncă, flori şi soare.
☺ Pentru iubitorii FLORILOR DIN NATURĂ, lunile mai – iunie – iulie reprezintă paradisul pe care-l pot atinge.


În Vale, se pot căţăra direct stâncile sau există varianta unei poteci – Valea Morarului este una largă, care permite şi asemenea devieri; nu tot timpul, evident. Dar când e, fiecare îşi alege traseul în funcţie de ceea ce simte mai bine pe moment.
☺ Remarcaţi că am scris potecă – aici nu e „bulevard”, Valea Morarului NU ESTE MARCATĂ.

Nu am întâlnit o săritoare care să pună mari probleme – în Valea Albă sunt două astfel de pasaje, unde a fost nevoie de ham, cordelină şi câteva mâini întinse ca sprijin în căţărare.
E drept că în Valea Morarului am reuşit, cu ajutorul colegilor de drumeţie care cunoşteau bine zona, să evităm (ocolim) pasajele un pic mai problematice (săritorile). În Valea Albă cea mult mai stâncoasă tot te loveşti de câte o pietricică înaltă pe care n-ai cum s-o eviţi.



 




În faţă, „Matterhorn-ul”, aşa cum îl alintă colegii de tură









În jurul florilor-de-colţ


De sus în jos – simplitate şi bogăţie, în acelaşi timp




Creasta Balaurului o privim mereu în dreapta. Ne aşteaptă la întoarcere! Să vedem cât de agitat e Domnul Balaur!

Ultima porţiune de Vale a Morarului, în căldarea ei superioară, e abruptă-abruptă (şi aş mai pune vreo 7 „abrupt”-uri).
Căldarea superioară a Văii Morarului este situată sub Vârful/Cabana Omu (2505/7 m). În fapt, vizibilă e doar staţia meteo de la Omu. Care-i lipită de Cabana Omu. Fotografia a 6-a e relevantă.





Şi… daaaaaaa! Unde e mai mare fericirea, dacă nu în natură?





Înc-un cadru… nu s-a inventat încă fotografia care să transmită emoţiile în faţa naturii pure


În urma unor mici-mari dezbateri, se cade la pace: în jos e silueta Azugăi (centru-dreapta, destul de în ceaţă)





O mică brână



Reprezentaţie exclusivistă a caprelor negre





Părăsim Valea, urcăm încă puţin undeva în dreapta şi ieşim pe creasta ce leagă Vârful Omu (2505 m) de Vârful Bucşoiu (2492 m) – marcaj bandă roşie.

Traseu bandă roşie: Cabana Omu (2507 m) – Vârful Bucşoiu (2492 m) 1 oră.
Din creasta Omu – Bucşoiu mai era de mers jumătate de oră până la Vârful Bucşoiu. Condiţiile meteo l-au tăiat de pe lista zilei de 2 iulie 2016.

☺ Dacă vii direct de la Omu şi vrei să intri în Valea Morarului (variantă de coborâre), trebuie să ţii pentru puţin timp banda roşie spre Bucşoiu.
Treci de Valea Cerbului şi prima vale care apare de acum e cea a Morarului.


Pe noi, muntele ne răsplăteşte pe măsură (măsura efortului): un covor de rododendron, învăluit în misterele ceţii.







Traseul marcat Omu – Bucşoiu:




 


CREASTA BUCŞOIULUI MIC (CREASTA BALAURULUI SAU CREASTA LA BALAUR)

Intrare pe Creasta Balaurului


Coştila, impunătoare

Masa am servit-o pe Balaur, printre picături de ploaie barosane şi rafale de vânt.
Caniculă în oraş, mâini îngheţate aici. Şi dezgheţate abia jumătate de oră mai târziu.

După „deluşor”, în centru-stânga, staţia meteo de la Omu




☺ Privind ca altitudine, capul Balaurului e jos, venind de la Omu-Bucşoiu; sus sunt solzii.

  




 


 
Nişte furnicuţe. Şi una în moţ!

„Moţul” cu fustiţă


Cumva în centru, Cabana Diham


Fereastră către infinitul muntelui

O fotografie cât un infinit de cuvinte


Închide ochii şi visează! De fapt, deschide-i şi lasă natura să te îmbrăţişeze!




Colegii prezintă raportul de deasupra norilor.
Abia 2000 de metri (altitudine)?! Câââât mai aveeeem!!!
Până aici, chiar mi-a plăcut la vale!












 
Cu capul în nori
 


Monom ☺


Distracţia (încetineala mea la coborâre) de-acum începe!

Ne lăsăm în jos aproape vertical vreo oră şi mai bine.
Crengile jepilor asigură pe alocuri sprijinul atât de necesar.


„Linia” de jos este drumul spre Gura Diham (centru-dreapta)

Drumul spre Gura Diham, mai clar – imediat după stânci, în jos


Dincolo de crengi, Valea Morarului


 
Poteca-i udă şi-i printre bălării. În unele părţi abia de-o intuieşti.
Frunzele de sub picioare, iarba, pietricele amestecate cu noroi – toate te trimiteau urgent pe jos dacă atenţia-ţi cutreiera în vânt pentru o secundă.

Scurt moment de odihnă, cu (re)contemplarea minunilor naturii. Colţii Morarului au rămas în spate, în magia ceţii



Ploaia reîncepe bine, a mia oară pe ziua de azi, în apropierea intrării în pădure. Doar câteva pasaje şi suntem sub acoperişul ramurilor copacilor. Se simte şi în pădure că pică... da’ pică mai puţin.

Fotografia clasică a Acelor Morarului, din Poiana cu urzici, realizată printre stropi de ploaie (mulţumesc, Deni!)


Cerul şi-a stors licoarea peste noi până la final. Ca să mă răcoresc şi să nu (mai) transpir aiurea-n tramvai, am preferat să ţin doar o şapcă pe cap. Bineînţeles că am stors-o la sosire şi că părul tot ud s-a făcut ☺ Măcar ochelarii i-a(m) protejat, cât de cât. Că fără ei aş fi fost la fel de dezorientată ca în aventurile de la Omu.

S-a dat într-un fel de... bălăureală la finalul traseului, pentru a se ieşi în dreptul maşinilor parcate de dimineaţă.
În loc să urmăm poteca... nemarcată ce se desprindea din zona Poiana Coştilei către Complexul Gura Diham, ne-am strecurat printre fire de iarbă înaltă, printre crengi uscate, printre trunchiuri căzute la pământ.


☺ Acum, nu că nu îmi place mie coborârea: consider că Balaurul zis şi Bucşoiu Mic este mai abordabil în urcare.


Alex mă anunţase cu o zi înainte că sâmbătă (azi) are drum pe Valea Prahovei, în trecere spre Aeroportul Otopeni, unde o aştepta pe soţia lui, Laura. Din păcate, la ora preconizată hălăduiam încă prin munţi... că tare mi-aş fi dorit o întâlnire live, nu numai din acelea telefonice.
Oricum, salutări ambilor târgmureşeni dragi!!!

☺ Deni ar fi trebuit să îşi înceapă tura la serviciu la 9:30 (21:30). S-a prezentat la datorie cu jumătate de oră mai târziu.


Floricele mii şi mii...

Valea Morarului, Creasta Balaurului şi rododendron, pentru o privelişte perfectă




Regina!






Genţiane















 


!!! ATENŢIE !!! Valea Morarului şi Creasta Balaurului sunt zone sălbatice – atenţie la urşi!

SURSE de APĂ
Nicio sursă de apă oficială. Puteţi da peste mici izvoraşe intermediare.
Singurul punct de aprovizionare (aproape) sigur este un izvor în apropierea cantonului Colţii Morarului.


INDICATOARE. Altitudini, durată

Nemarcat: în apropierea Cabana Gura Diham (~ 950 m) – Poiana cu urzici (intrare pe Valea Morarului) 2 ore, cu popas la cantonul Colţii Morarului

Nemarcat: Poiana cu urzici – Valea Morarului – ieşire în creasta ce leagă Vârful Omu - Vârful Bucşoiu, marcaj bandă roşie 4 ore
În traseul marcat (~ 2400 m altitudine) nu am petrecut mai mult de 15 minute.

Nemarcat: Creasta Balaurului (Creasta Bucşoiului Mic) – în apropierea Cabanei Gura Diham aproximativ 6 ore, cu mai multe pauze pe parcurs
*Revenirea la punctul de plecare de dimineaţă s-a realizat - pentru a evita trecerea râului - pe marcaj triunghi roşu (Buşteni – Cabana Mălăieşti, prin Pichetul Roşu), apoi pe marcaj bandă galbenă, (Cabana Omu –) Poiana Coştilei – Buşteni.

TOTAL: aproximativ 12 ore şi jumătate (inclusiv popasurile pentru masă şi de admirat şi... fotografiat natura)

CA SĂ ŞTII (de ţinut cont)

☺ Mergeţi în Valea Morarului şi pe Creasta Balaurului din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană (nu Urlătoarea şi punct)!!!
Nu-i obligatoriu să deţineţi ceva căţărare (scrambling) în spinare, dar ar fi bine.
Şi, de preferat, nu mergeţi singuri: Cei care cunosc traseul, din propria experienţă, vă sunt de mare ajutor!

Păşiţi cu atenţie, concentraţi, în fiecare moment!
Căutaţi bine prizele şi verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă!
Pe Creasta Balaurului există mici porţiuni expuse – cu atenţie, acestea nu pun dificultăţi.

☺ Şi Valea Morarului, şi Creasta Balaurului (Creasta Bucşoiului Mic) sunt încadrate în categoria (gradul) 1A ca dificultate în alpinism. Asta înseamnă (definiţia de pe wikipedia.ro) „cățărare uşoară pe stâncă sau zăpadă sau gheață, unde nu este necesară folosirea echipamentului sau tehnicilor speciale”.

Beţele de trekking vă sunt de mare sprijin în porţiunile de coborâre, dar şi în cele de urcare prin pădure.
Pe stâncă, în căţărare, devin inutile.
RECOMANDATE sunt mănuşile speciale, pentru că stâncile mai înţeapă; eu una nu simt nevoia, dar fiecare cu sensibilităţile lui.
IDEALĂ ar fi şi o cască să nu vă lovească vreo piatră/pietricică deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu – ia viteză!

NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.
Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Gică, Deni, Eny, Mari, Csabi, Dragoş.


Trasee nemarcate / parţial marcate în BUCEGI:

Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

20 de comentarii:

  1. Imi place tare mult sa citesc despre "aventurile in munti" - imi amintesc de vremea tineretii. :)
    Nu las pe aici cuvinte pentru ca as scrie, de fiecare data: Multumesc! Ce fain! Superb! etc. :)
    Succese!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos, asemenea cuvinte îmi dau puterea să continui să aştern "pe curat" aventurile noastre.
      P.S. Hai, că nu te cred că eşti aşa "bătrână" :)

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa aflu ca te simti ca acasa in grupul brasovenilor. Nu cred ca este vreunul dintre noi care sa aiba prejudecati legate de locul de bastina sau de trai al vreunui camarad de munte. Pe langa placerea de a merge pe munte noi ne-am inchegat prieteniile cu aceia care stiu sa traiasca clipa, care se bucura si stau sa admire orice floare aparuta in cale, care dovedesc solidaritate cu restul grupului si care, mai presus de orice, sunt OAMENI.
      IOANA, esti si vei fi o prezenta binevenita in mijlocul nostru, chiar daca la coborare pe poteca aceea pamantoasa ai preferat sa-ti folosesti “partea dorsala” in detrimentul betelor de trecking din dotare, chiar daca, datorita oboselii si ploii necontenite ai fost pentru cateva momente complet dezorientata prin padure, chiar daca … cu totii mai avem de invatat unii de la altii.
      Cand ne vom reaminti peste ani momentele captivante ale vreunei ture sa stii ca un mare merit este si al tau.
      Stilul fascinant de a povesti si de a impreuna cuvintele cu fotografii este asemeni farmecului cu care muntii ne atrag prin bogatia de peisaje si de flori.
      Sa ne revedem cu bucurie si in alte ture, Daniel Bilovolschi (Deni Billy pe Facebook)

      Ștergere
    2. Să ştii că dezorientată sunt de felul meu - nu numai de la ploaie şi oboseală :) Noroc cu oamenii de lângă mine!
      Mulţumesc din suflet pentru toate cuvintele frumoase!
      P.S. Aşa a părut, "partea dorsală", era doar un sprijin în mâini :)
      Ioana (Ioana Povestitoarea)

      Ștergere
  3. Foarte frumos traseul, felicitari! :)

    Capul Balaurului e mai sus, exact la inceputul crestei (are forma de cap), acolo jos după bălării e Țimbalul. Balaurul si eu il recomand tot in urcare. Si pe vreme buna! Pe ceata e foarte pericuos. Cred ca eu daca vedeam ceata din creasta coboram pe Bucsoiu Mare sau pe o vale marcata, dar pana la urma ati avut peisaje frumoase, chiar si pe ploaie :D

    Felicitari inca o data!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Mulţumesc pentru sesizarea privind Capul Balaurului. Am scris acel pasaj printre primele şi am tot inserat cuvinte deasupra lui şi... a căzut până a ajuns la Ţimbal :)
      Am avut noroc că ceaţa a rămas undeva sus, nu a acaparat traseul de coborâre, am avut parte de vizibilitate bună, altfel...
      Mulţumim! (şi mulţumesc şi pentru fotografia de la Cap)
      Ioana

      Ștergere
  4. Chiar daca este pentru mine doar o calatorie virtuala, a fost superba!
    Nu cred ca iti pot multumi suficient pentru ceea ce vad aici, la tine!
    Un weekend superb sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu, pentru vizitele nenumărate, pentru că ne însoţeşti mereu în drumeţiile noastre! Şi mă bucur că ele îţi aduc o stare de bine!
      Cu drag,
      Ioana

      Ștergere
  5. Minunat, Ioana! Noroc cu tine, altfel nu as fi avut ocazia sa vad niste peisaje atat de frumoase. Pur si simplu mi-au taiat respiratia. Din pacate, acum mi-e si mai clar ca n-as putea ajunge acolo decat... parasutata. Dar imi petrec serile pe blogul tau, tragand in piept aer curat si delectandu-ma cu povestile tale faine, doar nu degeaba esti Ioana povestitoarea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow! Atâta aglometaţie de cuvinte frumoase şi de suflet... mulţumesc!
      Hai, că organizăm rapid o tură până la Omu şi vedem de sus toate văile astea minunate!
      Sau urcăm până sus :)

      Ștergere
  6. Salut,
    Pe V. Bucsoiului ai idee cam cata zapada mai este? Se poate urca pe V. Bucsoiului fara coltari?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună!
      Sinceră să fiu, la câtă ceaţă era... nu prea se întrezărea nimic. Oricum, tura noastră a fost la începutul lunii, a trecut ceva de atunci.
      Cel mai bine sunaţi la Salvamont, ei ar trebui să ştie mai bine cum se prezintă Valea în condiţiile actuale.
      Cărări cu soare!
      Ioana

      Ștergere
  7. Am urcat pe vale, intr-o iarna, cu multi ani in urma. Mi-ar placea sa revin odata vara, cu coborarea pe Balaur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi urez să îţi îndeplineşti... visul! Valea Morarului şi Creasta Balaurului sunt unele dintre cele mai pline de farmec zone în care am călcat în 2016.
      Ioana

      Ștergere
  8. Oameni frumosi, imagini superbe! Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu, pentru vizită şi aprecieri!
      Ioana

      Ștergere
  9. Am fost și eu în tura pe Balaur, doar că am urcat pe Valea Bucșoiu, care ți-o recomand, cu mențiunea că este mai nervoasă. Moraru am folosit-o cu alte ocazii la coborât. Vremea a fost schimbătoare, ceața pe vale facand-o înspăimântătoare. Pe Balaur am prins mare de nori, cea mai frumoasa pe care am văzut-o. Coborârea am făcut-o agățați prin pini, balaureala curată. Prin pădure după cantonul vânătorilor ne-am rătăcit noaptea și am ajuns de trei ori în același loc, de ne-au lăsat nervii.
    Acum toate sunt amintiri plăcute și de neuitat!
    Bucegii sunt munții mei de suflet, cu vaile lor de abrupt nemarcate, cu brâne lungi peste pereți înalți.
    Acum merg cu copilul și nu am mai fost de mult prin Bucegi, ei fiind și dificili
    http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html?m=1
    Vreme bună!

    RăspundețiȘtergere