vineri, 18 martie 2016

Din magiile şi misterele Ciucaşului



Trasee:
*Cabana Silva - Cabana Vârful Ciucaş - Vârful Ciucaş - Cabana Vârful Ciucaş (prin Şaua Ţigăilor) - Cabana Silva
*Cabana Silva - în apropiere de Vârful Gropşoarele - Cabana Silva


V-a încântat vreodată ceaţa şi umezeala?
V-aţi simţit extra-super-mega-bine cu vântul zbârnâindu-vă pe la urechi şi gâdilându-vă din toate direcţiile?
Vi s-a întâmplat ca zăpada, noroiul (şi căzăturile) să vă încetinească paşii şi să aveţi impresia cu nu mai ajungeţi odată la destinaţie (şi înapoi)?

Ei, bine, la mijloc de martie, noi am IUBIT toate astea!
Fiindcă am fost ÎMPREUNĂ şi ne-am bucurat de fiecare pas, de fiecare cuvânt rostit, de fiecare zâmbet. Adresat omului sau naturii.
Ceaţa a creat miraje şi mistere, iar noi ne-am dăruit unul altuia momente de vis.


Dacă n-a fost o atmosferă de nota 120+, n-a fost nimic! Inventăm noi orice „notă”! Nu există limite...


Perioada: 12-13 martie 2016
Cazare: la Cabana Silva din Munţii Ciucaş (1300 m altitudine)

N-am fost o mare-adunătură, ca data trecută în mai, şi nici nu ne-am mai strâns (chiar) din toată ţara.
„Doar” Târgu Mureş, Braşov, Titu şi, bineînţeles, Bucureşti.

Pe cel de la care a pornit iniţiativa turei, Alex, l-am auzit constant la telefon, dar de văzut l-am văzut ultima oară în septembrie, când ne-am căţărat pe Negoiu – ca un făcut, o altă tură în care am părăsit Bucureştiul pe ploaie şi înaintea căreia a plouat zdravăn prin Capitala noastră şi prin toată ţara. În plus, acum te culca la pământ şi vântul.
Suuuper!!! Şi unde mergem noi, ziceaţi?! În Ciucaş, unde dă cu rafale des?!
Vineri, stau în cumpănă juma’ de zi dacă să mă urnesc din Bucureşti.

Pentru prima dată, Alex a venit însoţit de soţia lui, Laura – care lucrează mult „în afară” şi pe care ne-a făcut tuturor o reală plăcere să o cunoaştem.
Cu Mircea ne-am revăzut eu şi Mădălina în decembrie, însă am bătut ultima oară munţii pe nordica de Crai, până la Vârful Ascuţit, în iulie.
Cu Mihai şi Cornelia avem amintiri comune şi mai de departe, de pe creasta sudică a Pietrei Craiului şi La Om.
Cu Mădălina (care s-a ocupat de organizare), Dana, Mihalela şi Vali (domnul Nedelcu, pentru cunoscători ☺) m-am tot intersectat.
Ion a călcat cel mai recent pe munte - cu grupul - tot în Ciucaş, în noiembrie (vezi mai jos, la „întâlnirile cu Ciucaşul”).

Prima întâlnire e tot cu bucureştenii – sosiţi cu maşina Mihaelei – , undeva între Cheia şi Muntele Roşu.
Urmează Cornelia şi Mihai, care erau deja la Cabana Silva de vreo oră...
Alex, Laura şi Mircea se lasă un pic aşteptaţi. Îi aşteptăm, că merită! Şi abia aşteptăm să îi revedem!!!
Între timp, Vali mănâncă ciorbă şi bea bere. Ca să meargă mai bine. ☺ Şi să fie energia dublă pentru tura care se pregăteşte.


La drum, că de-aia am venit! ☺

Drept să vă spun, nu am avut (şi nu am) zile prea bune la nivel ce ţine de partea cu căpşorul, în interior.
Dar zău că zilele astea două (o zi şi jumătate, dar cine stă să contorizeze?!) m-au transportat fix într-o altă lume, a bucuriei şi zâmbetului continuu, a PRIETENIEI, a muntelui care vindecă.


Şi o să privesc de nebună încă multe zile fotografiile din Ciucaşul de mijloc de martie, printre gingăşia florilor de început de primvăvară şi prin perdeaua colorată a albului şi prin verdele transparent...
Zilele acestea, ne-am tot mulţumit unii altora pentru visele pe care ni le-am implantat, pentru visele pe care le-am trăit live, pentru tot ce ne-a legat şi ne va lega.

Asta e adevărata magie, pe care am construit-o unul pentru altul.













Începem prin a cuceri un deluşor încărcat de brânduşe şi ghiocei.




În pădure, potecile-mi sunt cunoscute. Urcuş, coborâş – acum cu supliment de noroi, zăpadă, ceaţă printre trunchiurile copacilor. Bu-hu-huuu!

 










Ieşim în „drumul principal” şi în 5 minute suntem la Fântâna „Nicolae Ioan”, de unde începe abruptul ăla mai nasol.



!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – de la Fântâna „Nicolae Ioan” nu mai există surse de apă!!! (puteţi eventual cumpăra de la Cabana Ciucaş)



Valea Berii o parcurgem... socializând. Pardon, povestind câte-n lună şi stele – nu ne incomodeează defel pantele cele betonate, cu gradul lor mare de înclinare (făcute pentru 4X4 – vezi la „Bucuria de a fi în Ciucaş!”, la finalul poveştii de faţă).




Vali se plictisea pe serpentinele abrupte şi... a inventat un horn – o scurtătură pe zăpadă neatinsă, cu stâncuţe care mai de care mai ascunse, pe o pantă şi mai bună decât cele pe care ne dădeam noi duhul.
Deh, omul are nevoie de adrenalină la foc continuu!

Conturul Cabanei Ciucaş e vizibil abia cu 5 metri înainte de a da nas în nas cu intrarea.
Ne permitem un scurt respiro aici, pentru realimentare, rehidratare, eventual o haină în plus.







Spre Vârful Ciucaş. Pierduţi prin ceaţă şi alb





 






Un picior îngropat în zăpadă şi încercările de „resuscitare”



„Mă scuzaţi, io pe aici o iau!” „Băăăi, potoleşte-te!” Întrebare de baraj: a ascultat domnul Nedelcu sau a continuat?


Cum vedeta noastră nu mai atinsese cărările Ciucaşului până în prezent şi cum lui nu-i plac traseele în care „efervescenţa” stă ascunsă cuminte (traducere: „traseele plictisitoare, fără lanţuri, fără brâne, neexpuse”), i s-a promis că va străbate un horn.
„Când ajungem la hornul ăla?” ne-a pisat de la Cabana Ciucaş.
Acum, nu ştiu dacă se aştepta la Hornul/Hornurile Mălăieşti, că a dat-o în dezamăgire, după ce noi ne chinuiam printre gâfâieli.
„Asta-i tot???”, s-a plâns la final.

Ca să nu vă mai povestesc cum nu s-a despărţit el, în plină zi, de frontala recent achiziţionată. ☺ OK, ca să consemnăm faptele reale: lanterna a stat şi pe silent.

Bine, omului îi lipsesc vreo două doage ☺, pe celelalte le are întregi (sper!). Ştie să facă... spectacol. Şi de aia îl luăm cu noi. ☺



Fiţi pe fază: de vreun an, Vali pune la cale o drumeţie la care visează orice montaniard: merge la Urlătoarea! În formula colţari-piolet-frontală. Vara. De dimineaţă pân’ la amiază.☺ ☺ ☺

Să revenim în Ţara Magiei.








Nedelcu pune piciorul în prag










  
Ce fotografiază Alex?

Răspuns: Babele la sfat! „Daaa... astea două nu mai termină de comentat în veci! ☺” zice Mihaela


La inele ☺

Printre beţe... cum poate fiecare
 
Noi şi un alt grup






Sus de tot, la 1954 de metri!

Trei băieţi care intenţionau să-şi aştearnă corturile undeva în apropierea Cabanei Ciucaş ne avertizează că o să dăm peste o combinaţie de gheaţă cu zăpadă.
Porţiunea respectivă era zăpadă mai îngheţată (nu bocnă), nu se cereau colţari. Eu n-am simţit-o, am întrebat ulterior care ar fi fost „partea mai periculoasă”.

Atingem cel mai înalt punct din Munţii (Masivul) Ciucaş aproape fără să ne dăm seama, de atâta ceaţă! Parcă n-a îndrăznit să se arate la fel de mult într-o altă drumeţie extremă, cea de la Negoiu (Alex ştie!).




Am avut noroc să nu ne viziteze vântul nici pe traseu, nici în vârf – ce-am mai pătimit în noiembrie din cauza dânsului...! Dar şi în alte dăţi, în ultima curbă la ieşirea spre Cabana Ciucaş şi pe vârf.


Pe „brână”

După cea din drumul către Şaua Caprei din ianuarie, străbatem o altă „brână” sculptată pe timp de iarnă – de fapt, e o potecă îngustă, săpată de oamenii care au trecut pe aici: într-o parte e un mic hău, de care trebuie să ai grijă să nu te lipeşti. Ceva obişnuit pe timp de iarnă, îmi place mie să mă joc cu respectivul cuvânt (brână).

Ţara lui Piticot


Într-o mică porţiune de genul ăsta am dat cu fundul de zăpadă şi am alunecat câţiva centimetri. Nu periculos – doar cu mici palpitaţii. Desigur, exagerez cu termenul „brână”; trebuie doar atenţie. Mulţi din grup sunt „specialişti în brâne”, aşa că m-am lipit şi eu de denumirea asta.


Noi şi nemărginirea






Încotro mergeţi voi...?



Ceaţa ne-a făcut să ratăm, pe partea stângă, coborârea spre Cabana Ciucaş, pe cruce roşie. N-am pedalat mult în gol, vreo 5 minute. Hai, maxim 10.
După care, veselie! ... sau pe-aproape.




Ţigăile


Zăpadă. Noroi, frunze, gheaţă. Căzături

La revenirea pe bandă galbenă (din Valea Berii spre Muntele Roşu – Cabana Silva), e o mică vale prin care curge un firicel de râuşor. O coborâre „de începători”, prin ceva noroi şi un morman de frunze de astă-toamnă.
Buf!
Aaaa...! Cum? Cum adică?! De ce?! Fiindcă cele enumerate mai sus acopereau şi răs-acopereau ditai pata de gheaţă!
Iar în afară de asta şi de evenimentul de pe „brână”, fundul-genunchii-spatele s-au mai răfuit cu natura în tura asta... ceva mai uşurel.

Ne reîntoarcem în poieniţa dintre cele două porţiuni de pădure, pentru... ghioceii nocturni.






Liniştea pădurii, „replică” la fotografia din urmă cu aproape opt ore

...şi soarele plăpând de început de duminică



În spate, Cabana Muntele Roşu



Printre brazii de poveste

 









Capodoperele naturii






La înălţime!








Ediţie specială, cu Mircea şi Vali. Şi Mihaela. 
Şi Alex. Şi Laura. Şi Cornelia şi Mihai.




Om nebun ☺ cu Cheia la picioare










Răsfăţ... curat!

 
Printre munţi şi printre văi...






„Şi noi, pe aici"






Iaca şi Cabana Ciucaş!

Dacă vântul ne-a ocolit ieri, azi s-a răzbunat!
Mai ales că mergem mult fără protecţia pădurii, în câmp deschis.
Da’ măcar nu mai e aşa multă ceaţă! Nu-i pe traseu, căci la ţinta noastră, Vârful Gropşoarele (1883 m), sunt prezente ambele fenomene: ceaţă deasă (mai ceva ca ieri) şi vânt să te ia pe sus. Adică, undeva în apropierea vârfului, aproape l-a dărâmat pe Mircea – care nu-i un ţâr, are în jur de 90 de kilograme.




Dacă el spune că nu e chip şi rost de ajuns fix în vârf, doar ca să bifăm şi asta, apăi nu!
Hai înapoi, să mai facem poze...! ☺






 
Ceva mai jos...

Sondă seismică



☺ Dacă vântul de pe Gropşoarele te arunca într-o parte, fratele lui din Bucureşti de luni m-a sufocat de vreo două ori, la propriu. Şi, ca ingredient-surpriză, niscaiva lacrimi în ochi.


INDICATOARE. Altitudini, durată (pe timp de iarnă)

Ciucaşul e muntele tuturor.
Traseele (uşoare şi medii) sunt şi pentru începători, şi pentru „avansaţii” care au ca scop relaxarea.

Bandă galbenă şi cruce albastră: Cabana Silva (1300 m altitudine) – Cabana Vârful Ciucaş (1595 m) 1 oră şi 45 de minute


După ce străbateţi poteca marcată cu bandă galbenă, la ieşirea din pădure traseul (aflat la jumătatea distanţei dintre Muntele Roşu şi Cabană) se intersectează cu cel care vine de pe Valea Berii, pe cruce albastră, la Fântâna „Nicolae Ioan”; de aici până la Cabana Vârful Ciucaş mai sunt circa 45 de minute – 1 oră.


Din Cheia, traseul pe jos Cabana Muntele Roşu – Cabana Vârful Ciucaş durează 3 ore - 3 ore şi jumătate.

Bandă roşie: Cabana Ciucaş - Vârful Ciucaş (1954 m) aproximativ 2 ore, cu pauze destule de admirat peisajul

Bandă roşie şi cruce roşie: Vârful Ciucaş, prin Şaua Ţigăilor (1745 m) – Cabana Ciucaş 1 oră şi 45 de minute
*Acest traseu se intersectează la un moment dat cu cel de mai sus, Cabana Ciucaş - Vârful Ciucaş.

Bandă galbenă şi cruce albastră: Cabana Vârful Ciucaş – Cabana Silva 1 oră

Triunghi roşu: Cabana Silva – în apropiere de Vârful Gropşoarele (1883 m) – Cabana Silva 2 ore şi jumătate

TOTALul nostru, prima zi: 8 ore (inclusiv micile pauze de gustări şi popasul de pe vârf), 14,6 kilometri
TOTALul nostru, a doua zi: 2 ore şi jumătate, 4 kilometri


PREŢ şi condiţii CAZARE CABANA SILVA

*Căsuţă de două locuri/paturi: 65 de lei/noapte

În plus, preţurile la mâncare sunt super-acceptabile – ceaiul e 1,50 lei; ciorba, diverse sortimente – 6-7 lei ş.a.m.d.
Iar mâncarea e asezonată cu gust.

Pentru alte informaţii luaţi legătura cu recepţia, la numerele de telefon 0722.610.615, 0722.516.084 şi 0244.294.141.

Cabanierii de la Silva sunt de toată lauda! Amabilitate, promptitudine, îndeplinirea tuturor doleanţelor.


Cabana Silva se găseşte pe partea dreaptă cum vii de pe drumul dinspre Cheia, imediat după ce treci de Cabana Muntele Roşu, care e pe stânga.
Apropo, abia aştept să înflorească rododendronul (bujorul de munte), iar covorul roşu să se întindă pe tot muntele – de ce credeţi că îi zice Muntele Roşu?! ☺

☺ Căsuţele de lemn, curate, de câte două paturi, au asigurată încălzirea cu calorifere electrice – se făcuse aşa zăpuşeală în cameră, că am redus intensitatea şi am dormit cu fereastra rabatată.
În camere există o măsuţă şi o lampă.


Grupul sanitar se află în exterior, în capătul căsuţelor, şi este dotat cu apă curentă.
Există o mică parcare pentru maşinile turiştilor care înnoptează la Cabana Silva.


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate, în colaborare, de membrii „Expediţiei Ciucaş”.



Întâlnirile cu Ciucaşul

Ciucaşul plin de soare (prima dată pe Vârful Ciucaş)
Ciucaşul fără moţuri – noiembrie 2015
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

8 comentarii:

  1. Cam zapada aici, pe la tine! Noroc cu floricelele vestind primavara!
    Un weekend frumos si poate cu drumetii sau doar cu visuri, cum vrei tu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încet-încet, se duce zăpada - era doar de la 1300-1400 m în sus.
      Deocamdată, weekend-ul ăsta stau cuminte, acasă :)
      Un sfârşit de săptămână frumos şi... cald!
      Ioana

      Ștergere
  2. Cred ca ai fost de trei ori in ultima vreme pe-aici.Foarte frumos prezentat.Eu merg cu voi(aici) cu mare drag ,pentru ca sunteti neobositi,veseli si mari iubitori de frumos.Fotografiile sunt superbe!Nu ma saturam privind,ba florile,ba muntii, brazii,potecile si pe voi.Abia astept sa vad rododendronii.La cat mai multe excursii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar de două ori am fost în Ciucaş... în 2015 - la sfârşitul primăverii şi la început de noiembrie. În rest, cine mai numără? :)
      Mulţumesc din suflet că vă faceţi timp să ne înoţiţi! Vă aşteptăm cu mare drag!
      Ioana

      Ștergere
  3. Te-ai intrecut pe tine de data asta! Se simte ...magia prieteniei! A bucuriei reintalnirii, a clipelor unice petrecute....Pana si ghioceii vorbesc despre bucuria din sufletele noastre! Da...astia sunt prietenii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi ne-am întrecut pe noi!
      Eu una nu am făcut decât să transcriu această poveste minunată şi sper ca munca mea (de câteva zile - de fapt, nopţi) să facă amintirile... mai trainice.

      Ștergere
  4. Foarte, foarte frumos!Cu toate ca nu imi place ceata, pentru ca nu se vad zarile....Dar uneori are si ea farmecul ei, muntele tot frumos este. Cred ca sunteti niste oameni deosebiti, adevarati iubitori de munti. Faina gasca, faina excursie, frumosi munti! La cat mai multe ture din astea! Si cine stie, poate vreodata ne vom intalni pe carari (eu sper insorite). Iti doresc toate cele bune si cat mai multe articole ca tare sunt faine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În mod normal, nici mie nu îmi place ceaţa (vremea mohorâtă în general), nu mă încântă deloc noroiul şi nici zăpada amestecată cu gheaţă.
      Dar zău dacă am simţit toate astea în prima sau în a doua zi a întâlnirii noastre.
      Nu ne vedem des (dar ţinem legătura)... şi poate tocmai de aceea reuşim să creăm momente atât de speciale, de neuitat.
      Poate ne întâlnim... mă găseşte pe Facebook sau la adresa de contact din blog.
      Mulţumesc din suflet pentru urări!
      Ioana

      Ștergere