miercuri, 2 septembrie 2015

La tranta cu bolovanii din Valea Alba




Traseu:
*Buşteni (Căminul Alpin) – Poiana „La Verdeaţă” – Valea Albă – Brâna Văii Albe – Crucea Eroilor (Caraiman) – Brâna Mare a Caraimanului – Cabana Caraiman – Jepii Mari – Buşteni

Data: 29 august 2015


3+3. Sau trei bărbaţi, trei femei în această expediţie. Trei care cunosc Valea Albă, trei care nu.

Îmi ardeau picioarele după un traseu montan. În ultima săptămână din concediul meu (încheiat acum o lună) am avut alte obiective decât Măria Sa Muntele.
Am mai ajuns în Bucegi scurt pe doi acu’ două săptămâni, pe la Cruce, Sfinx şi Babele, cu copilu’ Andrei.

Mădălina începe cu... o căzătură. Direct pe burtă. În gară. Din graba de a-i întâlni pe Gică şi pe Bogdan (care ne aşteptau deja, sosiţi de la Braşov).


Cotul julit nu l-a băgat în seamă. În schimb, un picior a necăjit-o toată ziua. A avut ambiţia şi puterea de a trece peste sâcâiala durerii; eu una n-am auzit-o plângându-se de ceva.

Din Gara Buşteni traversăm şi ne ducem în sus, de pe pod, pe Strada Valea Albă.
Un grup îl salută pe Gică – oamenii l-au recunoscut de pe Facebook.

De la Căminul Alpin urmăm indicatorul triunghi roşu – spre Pichetul Roşu şi Mălăieşti.

La o primă întretăiere de cărări părăsim marcajul şi continuăm înainte. Ideea e să ţinem semnul galben – care este fie sub formă de săgeată, fie un triunghi căruia nu i s-a trasat conturul alb. 
(update 2017: semnul orientativ este o bandă galbenă orizontală, neconturată cu alb)

După aproximativ o oră de urcuş de la intrarea în pădure, apare un fel de intersecţie. Prima, spre dreapta, merge la Refugiul Coştila şi Brâna Aeriană.
A doua, pe care trebuie să mergem, e înainte – uşor spre stânga. Ne ghidăm după acelaşi semn galben. Mai sunt 20-30 de minute de pădure.


Poze de grup şi o primă ocheadă către Valea Albă, ascunsă încă după brazi (în dreapta)



Aceasta este Creasta Picăturii


O potecă uşor expusă ne conduce la baza Văii Albe, în 5-10 minute.

Ascensiunea pe Valea Albă porneşte din poieniţa numită „La Verdeaţă”.




 
☺ Traseul până în Valea Albă şi efectiv în Valea Albă a fost cândva marcat cu triunghi galben. Pentru a evita accesul persoanelor fără experienţă (şi echipament) s-a renunţat în ultimii (mulţi) ani la remarcare.

Aceasta nu este toată Valea Albă. O altă porţiune aşteaptă „după colţ”


☺ Valea Albă desparte Masivul Coştila de Masivul Caraiman.
Este cea mai rapidă cale de a ajunge pe platoul Bucegilor, în apopiere de Coştila – Caraiman.
Valea Albă reprezintă traseul nemarcat cel mai bătut din Munţii Bucegi.


 
De ce Valea Albă? Fiindcă e zăpadă în permanenţă! Sau pe-acolo.


 
Film de tură:
















Nu mi-o plăcea mie grohotişul (nu ne împăcăm noi, ne tolerăm ☺), dar de căţărat îmi place la nebunie! Mă prezint oricând la datorie! Deh, e mai multă stabilitate...!
☺ Câte un metru-doi-trei de grohotiş tot am întâlnit în Valea Albă. În urcare, fără bau-bau.






Scrambling este termenul tehnic, în limba engleză, „tradus” la noi prin „căţărare”. Scrambling-ul se situează undeva între drumeţie şi alpinism.
Este o tehnică folosită de alpiniști, care antrenează și brațele – pentru asigurarea prizelor.


 
☺ De altfel, Valea Albă din Bucegi este încadrată în categoria (gradul) 1A ca dificultate în alpinism. Asta înseamnă (definiţia de pe wikipedia.ro) „cățărare uşoară pe stâncă sau zăpadă sau gheață, unde nu este necesară folosirea echipamentului sau tehnicilor speciale”.
Escaladezi un zid de pietre şi apare altul! Chiar e extra-super prin Valea Albă! Fără pic de ironie.





 
„Stânga sau dreapta? Eu pe unde o iau?” se mai aude, cu adresă către cei care se află ori sus, ori în spatele nostru.
Sau „Pune piciorul aici, mâna acolo.”
Nu calcă nimeni în locul tău, însă este foarte important să te îndrume cineva - uneori din spate, alteori din faţă se vede mai bine decât vezi tu. Mai mulţi ochi sunt mai eficienţi. Bineînţeles că principalii actori rămân ochii tăi; deciziile sunt majoritar ale tale – Valea Albă te determină să gândeşti permanent următorii paşi. Să te orientezi.



Tocmai pentru că e nevoie şi de ajutor, Valea Albă nu este un traseu de abordat de unul singur! Doar cei super-super-super-experimentaţi îşi pot asuma riscul singurătăţii. Deşi nu e indicat să fii singur pe munte...



 
Trebuie găsită priza şi abordată în siguranţă – atenţie la pietrele care se mişcă! Eu am pus mâna pe un pietroi cât casa, ca să mă ridic, şi am constatat urgent că era de-a dreptul instabil. Doamna piatră părea biiine înţepenită; în cazul în care vă făceaţi griji pentru siguranţa mea proprie şi personală: nu, nu m-am dat nici măcar un centimetru pe spate – de data asta mi-a funcţionat instinctul, nu ca ATUNCI.

Bineînţeles, primul lucru pe care îl faci la identificarea unei pietre în care nu poţi avea încredere este să îţi avertizezi colegii de tură. Apoi, te poţi concentra să te scuturi de pericolul pe care tocmai l-ai traversat.

Pe de altă parte, e prima oară când folosesc cordelina nelegată de un copac/obiect stabil, ci înfăşurată în jurul mâinii, ţinută de un coleg, mai sus. Şi ceva ce seamănă cu hamurile din alpinism.


 
De-a lungul traseului se confecţionează scăriţe din mâinile şi picioarele (pulpele) altora. ☺
Se transportă pe cablu rucsaci.
Îţi construieşti tu scoabe din adânciturile pietrelor.

Nu-mi vine să cred ce privelişti... te ia cu ameţeala!!! La propriu.

Azuga, în depărtări



 


Şi noi te salutăm, Gică!

Împinge! (Final de traseu)


Dă-te la o parte!


În ascensiunea pe Valea Albă îţi pui la treabă (cam) tot corpul.

Încheietura mâinii drepte, mai solicitată în împingerea pe căţărări, începe să se resimtă. Nu că n-o mai simt, dar parcă nu mai e la fel ca acu’ două ore şi jumătate...
Simt şi nişte tremurici în picioare. Gică îmi spune să nu mai înaintez atât de încordată... dar... ei..., nu pot! Aşa mă concentrez eu... că altfel... mi-e că nu mai sunt atentă şi mă vărs până-n Buşteni. Nu trebuie să mă gândesc la asta (cădere) nici măcar o fracţiune de secundă!
Per ansamblu, Valea Albă nu este considerată foarte dificilă şi periculosă.

 
Popas!

Mă străbate un sentiment de „m-am săturat”. Nu un „nu mai pot!”.
E-te, na! Îmi revin într-o fracţiune de secundă. N-are nicio treabă miimea asta de secundă cu experienţa de la Piatra Mică. N-are nicio legătură cu sentimentul de panică.
M-am prostit?
Hai, piciorul în faţă şi ÎMPINGE! Mai sunt câteva pietre şi gata!
Da’ vreau să mă mai scald în peisajul ăsta mortal. Nu, nu la mortalul ăla mă gândesc... tensiunea psihică a trecut de tot şi a dat-o pe relaxare...! Pe bune!!!
Iau în primire un bolovan şi... gata! Am toată Valea la picioare! Nu se compară cu nimic toată minunăţia, grandoarea de sub mine! Vreau să o savurez din plin!
Totul e la picioarele mele, am dat gata eu toate pietroaiele??? Da, sunt tare!


A...aaa... o mai fi mult...?, zic fix în gând, fix două secunde.
În stânga Văii Albe, Brâna Văii Albe ni se arată brusc. ☺ Gata? Acuş, când m-am obişnuit? Parcă n-aş mai pleca din Vale!


 
Aşadar, azi nu am parcurs integral Valea Albă. În platou se iese la 2360 m altitudine; indicatorul care apare este cruce roşie.


Cele două săritori din Valea Albă, în ordine

Ambele săritori se ocolesc prin părţile laterale – depinde de fiecare (şi de condiţiile atmosferice) ce variantă se alege.

Săritoarea Cârnului – 45 de minute - o oră de la începutul traseului, Poiana „La Verdeaţă”. În imagine, ocolirea acestei prime săritori.

 

Săritoarea Mare






Cu câţiva ani în urmă nu erau montate aceste lanţuri. Gică îşi aminteşte că în această zonă a întâlnit un băiat care plângea, din cauza panicii.

 

Pe culmi!





 

Cum a fost per total în Valea Albă? Aventură! De repetat...



 
BRÂNA VĂII ALBE, CRUCEA, JEPII MARI

Brâna Văii Albe nu este o potecă propriu-zisă; se înaintează prin iarbă (mică), cu un picior sus, unul jos, în mare parte. Releul Coştila iese treptat din ascunzătoare.

Brâna Mare a Coştilei (BMC) şerpuieşte, de la releu, în jos






 
Crucea Eroilor, Cabana Caraiman (pe Brâna Mare a Caraimanului)


 



 




Pe traseul Cabana Caraiman – Jepii Mari am cunoscut doi băieţi simpatici, aflaţi la training în Braşov. Unul din Bucureşti, altul din Oradea. Dornici de mişcare, au folosit pauza de weekend pentru MUNTE. Bulevardul Jepii Mici, apoi, clasic, Jepii Mari.
Sper să ne mai întâlnim pe cărări... că mică e lumea! Se aude acolo, Alex?

Bonus: Bogdan a cules zmeură din pădurea ce ne-a condus înapoi spre Buşteni. Da, la final de august! Ce savoare...!


SURSE DE APĂ
Valea Albă e... seacă. Asta dacă nu vreţi să beţi de aici:

 
Singura sursă oficială de apă este la Cabana Caraiman, contra cost, la PET.


DE ŢINUT CONT în Valea Albă

☺ Mergeţi în Valea Albă din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană (nu Urlătoarea şi punct)!!!
Plus, eventual, ceva căţărare în spinare!
Şi, de preferat, nu singuri.

Păşiţi cu atenţie, concentraţi, în fiecare moment!

☺ Atenţie la prize! Verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă! În Valea Albă nu există material de sprijin – gen lanţuri/cabluri, scoabe – cu excepţia cablurilor de lângă Săritoarea Mare.

☺ Ideal ar fi să aveţi în rucsac cască şi mănuşi să nu vă lovească vreo piatră/pietricică deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu – ia viteză!
De la atingerea constantă a pietrelor care înţeapă, mâinile s-ar putea să usture.
Asta ca să nu mai pomenesc de cordeline.

Ascundeţi beţele de trekking la intrarea în Valea Albă – vă încurcă de nu ştiţi ce-i aia...

☺ Cum zăpada persistă în Valea Albă - că de aceea îi zice aşa, de la zăpada (aproape) permanentă -, este indicat să cuceriţi Valea spre finalul verii ori în primele luni de toamnă, până nu dă ninsoarea.


„Şoapte” de la Mircea: Valea Albă se poate face şi primăvara în siguranţă, atunci când se aşează zăpada bine şi nu mai este pericol de avalanşe, deoarece zăpezile de pe versanţi sunt topite. Echipamentul obligatoriu este: piolet, colţari şi o cordelină de asigurare la piolet.
Valea Albă este (şi) mai frumoasă în acea perioadă; în plus, săritorile sunt acoperite de zăpadă şi nu trebuie să caţeri toţi bolovanii şi grohotişurile.



INDICATOARE. Altitudini, durată
Triunghi roşu, apoi triunghi galben (bandă orizontală), nedelimitat(ă)/neconturat(ă) cu alb: Buşteni - Căminul Alpin (925 m altitudine) – Poiana „La Verdeaţă” (~1400 m) 1 oră şi 30 de minute

Nemarcat: „La Verdeaţă”– Valea Albă, până la intersecţia cu Brâna Văii Albe (~2200 m) 3 ore

Nemarcat: Brâna Văii Albe – Crucea Eroilor (2291 m) 1 oră

Punct albastru: Crucea Eroilor – Cabana Caraiman (2025 m) 30 minute

Bulină albastră şi triunghi albastru: Cabana Caraiman – intrare traseu Jepii Mari – Jepii Mari – Buşteni 2 ore

TOTAL: aproximatix 9 ore şi jumătate (inclusiv pauza de masă de pe Brâna Băii Albe)


!!! ATENŢIE !!! Valea Albă este un loc sălbatic – atenţie la urşi!


CHELTUIELI ÎN TURA „VALEA ALBĂ, 29 AUGUST 2015”

Mâncare mi-am îndesat bine în ruscac, să nu mă mai prindă foamea în ofsaid – ca pe Jepii Mici şi Portiţa.
Am dat bani doar pe o sticlă de apă de doi litri, pentru tren, şi pe un pacheţel de sărăţele.

În rest, tarifele CFR-ului drag (împărtăşesc mai jos dragostea profundă):
41 de lei la dus: Tren Bucureşti – Buşteni (InterRegio; aflu şi eu, abia acum, că e o combinaţie între fostele trenuri Accelerat şi Rapid);
37 de lei: Tren Buşteni – Bucureşti (tot InterRegio, dar fără loc).

Haos la CFR

Nu ştiu cum se prezintă situaţia în cursul săptămânii, dar în weekend e dezastru pe linie!
Cu excepţia unei garnituri private, TOATE trenurile în care m-am suit anul acesta spre Bucureşti au avut întârzieri MARI faţă de ora stabilită pentru plecare (plus că am mai aşteptat-o, de-a lungul anilor, pe bunica mea la întoarcerea din concediul de la Criţ şi am întâmpinat aceleaşi probleme).

Fiţi atenţi!: Cum poate trenul care vine de la Braşov – de acolo pleacă, nu e staţie intermediară – să aibă 15 minute întârziere până în Buşteni?

Hai să revenim la plecarea noastră din Buşteni. Suntem noi în gară pe la 18:35.
„De ce au uitat ăştia să scoată trenul de 17:36 de pe panou?” o întreb pe Mădălina. Între timp, observ şi întârzierea: 70 de minute; nu venea din China, nici măcar de la Budapesta. Mă rog, pe-aproape: Satu Mare.
Facem socoteala: pleacă la 18:46. Însă coada e imensă şi speranţele se reduc până pier de tot. Unii, grăbiţi, se urcă fără bilet.

Faza a doua. Următorul tren vine de la Timişoara, dar se vând doar bilete fără loc. Deocamdată, întârzierea e de 9 minute. Înseamnă 19:07. Nu e mult. Între timp, vine şi un Personal (Tren Regio) către casă. Nu ne sinchisim.
Decalajul între plecarea oficială şi cea efectivă a trenului nostru sare la 50 de minute. Brusc.
Pe panou, în loc de trenul de la Timişoara, apare unul de Târgu Mureş, tot spre Bucureşti. Unde a dispărut „trenul nostru”? Mihai merge să verifice: „Sunt 64 de minute acum întârziere”.
E clar că, şi cu cele 10 minute în plus pe drum ale rutei Târgu Mureş – Bucureşti, tot ăsta e primul la destinaţie!

Faza a treia. Trenul de Mureş e destul de gol! Avem loc să stăm jos! La 19:53, după 10 ore de mers pe cărări şi mai puţin cărări, poate merităm...!

La sosirea în Gara de Nord, îi şoptesc Mădălinei: „Oare o fi plecat trenul nostru, până acum?”.

☺ Gică şi Bogdan, cei doi colegi de tură, au plecat la timpul stabilit către Braşov.



NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.

Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!
 


Din Bucegi adunate:

Omu – Early edition (luna mai)
De la Omu cu grindina după noi (traseu Peştera – Omu – Babele)

Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus un drum până la Cruce)



IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)




NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Gică, Mădălina şi Mihai.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

11 comentarii:

  1. Ti-a placut, Ioana....asa e, merita repetat!
    Foarte frumos ai descris traseul...iar pozele sunt atat de expresive!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum să nu-mi placă...?! Fără să-mi fugă pietrele de sub picioare... peisaje... ca să nu mai vorbesc de companie...!
      Constat că-mi place căţărarea - Piatra Craiului, Valea Albă... să tot merg(em)!

      Ștergere
  2. Un traseu doar pentru temerari... simt ca în viata asta mie mi s-au terminat resursele de energie pentru Valea Alba...Ma bucur insa de imaginile pe care le-ai prezentat aici si va admir! Ura-ura-ura, hip-hip-ura!
    Superbe fotografii! sunteti de admirat!
    Mltumesc pentru drumetia virtuala!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e un traseu solicitant neapărat fizic, cât mai ales din punct de vedere al concentrării, atenţiei...
      Nici eu nu credeam că ajung până aici... am avut ocazia să fiu în compania a doi oameni cu super-experienţă, braşoveni, pentru care muntele înseamnă aproape TOT în viaţă. La peste 60 de ani, ne dau clasă ca şi condiţie fizică...

      Ștergere
  3. Minunată relatarea și pozele! Noi am făcut traseul pe 30 august, iar acum am retrăit frumusețea acelei zile. Însă la fel de fain a fost pe Valea Albă la sfârșitul lui mai când am pus pentru prima dată colțari în picioare și am parcurs-o pe zăpadă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!!!
      Noi am fost pe 29 august, cu o zi înaintea voastră :) Trebuia să ne „vorbim" :)
      Eu una la colţari nu am ajuns încă... dar never say never, cum se spune. Aş fi curioasă cum e pă zăpadă, cu toate săritorile şi cu toţi bolovanii acoperiţi... dar aş merge cu cineva care a mai făcut traseul în aceste condiţii.
      Ioana

      Ștergere
  4. numai admiratie, atat!
    nici nu am cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eiiii.... mulţumim! Le transmit mai departe cuvintele frumoase colegilor de tură.
      Ioana

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Incerc traseul cu sotia joi 11 august. F frumos, sa speram ca il reusim.Pt cei cu tehnologia in buzunar puteti avea la voi aplicatia Maps.Me are toate traseele.Pe noi ne-a ajutat ultima oara pe Horoabe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să aveţi vreme bună şi să vă bucuraţi de traseu! Nu uitaţi cordelina şi hamul!
      Mulţumesc pentru sfat!
      Ioana

      Ștergere