vineri, 13 noiembrie 2015

Ciucaşul fără moţuri




 
*Traseu:
Cheia - Cabana Vârful Ciucaş (prin Valea Berii) şi retur
Plus 30 de minute până la Cabana Muntele Roşu/Cabana Silva, pe drumul auto şi turistic Cheia - Muntele Roşu şi retur

Data: 8 noiembrie 2015


Cât îmi doream să văd Ciucaşul toamna...!
Am trecut deja la catastif Bucegii de toamnă şi un Crai mai Mic de final de octombrie.

Refuzam să mă gândesc la o şansă cât de mică să nu fiu în Vârful Ciucaşului şi de data asta.
Am luat la puricat toate site-urile meteo. Întâi am văzut soare pe linie; apoi, au apărut şi nişte nori – s-au amestecat cu razele de mai sus.
Nu-i bai, numai să nu plouă! Cică nu.

☺ În Ciucaş am avut parte de 100% vreme bună în cele trei popasuri.


Joi seară am răspuns „prezent” manifestaţiilor din Piaţa Universităţii.
Deja îl convinsesem pe Ion să conducă până în Ciucaş, ca să nu ratez feeria de culori de acolo. Cât aşteptam să intrăm în mulţime, Ion se trezeşte că, într-o doară, îi invită pe Marius şi pe un alt prieten de-al lor să vină la munte.
Super, măcar să nu mai avem prea mult treabă unul cu altul, că la ciondăneli babane suntem campioni!

Face Ion rost de o maşină mare (8+1, ca la canotaj ☺) şi începem să lăsăm mesaje. Refuzuri, nişte „poate”, urmate de „am treabă”. OK, şi noi ce facem cu maşina?!

Răspund afirmativ doar Dana, Mădălina şi câinele ei, Hachi.

La 7 fără un sfert suntem deja în faţa Casei Presei Libere, că nu vreau să mă prindă noaptea pe traseu – cu toate că niciun calcul super-pesimist n-a dat cu virgulă.

Pete de soare pe la Vălenii de Munte, Măneciu. Însă Ion îmi atrage atenţia că pe sus e ceaţă.
„Şi ce dacă? E încă devreme, până ajungem noi se ridică...”
Ştiţi că eu nu sunt optimistă de fel? Numai muntele îmi dă forţa să ridic toate vălurile şi să dezvălui claritatea celor mai frumoase imagini.


Parcăm autobuzul. Vedem clar în faţa ochilor, nici măcar nu-i a zecea parte din ce am trăit în luna mai spre Vârful Omu. Ceaţa e mai sus. Cum ziceam mai devreme, „mai sus”. Unde plănuiam să ajungem.
Să o luăm pe rând, cu paşi mărunţi. Primul obiectiv – Cabana Ciucaş.
Ne bate o mică burniţă... acceptabil.

Şedinţă foto la Fântâna „Nicolae Ioan”


Şiiiii ce ceaţă!!! Măiculiţă! De la câţiva metri de ea, abia se întrezăreşte Cabana Ciucaş! De poteca spre Vârf nici nu poate fi vorba!

Daţi-vă uşor în spate din faţa monitorului/ecranului telefonului... dacă operaţiunea de detectare a cabanei devine anevoioasă, repetaţi; odată şi odată o să vă apară ceva... măcar prin puterea sugestiei. Cum e? ☺


Fotografii cu originalul Cabanei Ciucaş găsiţi accesând link-urile din finalul acestui material.

„Ce frumos a fost ieri...” sunt nostalgici şi ne fac în ciudă câţiva munţomani care au înnoptat la cabană.

Dacă tot nu servim traseu, merge o ciorbă, o bere, un papanaş – după caz.

„Vreau şi eu să văd măcar un moţişor de Ciucaş...!”, zic io cu iritare-bosumflare.



Şi ceaţa tot coboară...


Înapoi la bază (maşină).
„Cea mai scurtă tură”, dă check in-ul Dana pe Facebook.



Eu nu vreau să se termine!!! Nu mi-am făcut deloc plinul de munte. Abia am ajuns la 30%.
Propun Muntele Roşu. Din apropierea Fântânii „Nicolae Ioan” coboară drumul spre Muntele Roşu. Mădălinei îi e teamă de alţi câini pe acolo (deja a tras o sperietură zdravănă la Cabana Ciucaş, cu nişte uriaşi) şi propune să ne separăm, doi câte doi. Adică eu şi Dana prin pădure, ea şi Ion cu maşina. Şi să ne reîntregim mai târziu.

Mişcare am chef să fac, n-am nimic cu Dana şi nici ea cu mine... dar e aiurea să o apucăm fiecare pe drumul lui. Aşa că ne suim iară toţi în maşină.
Nu mai intrăm în Cheia, suntem atenţi la indicatorul de pe partea stângă spre Muntele Roşu.


S-a reparat drumul spre Muntele Roşu!

Ce-i asta?! Asfalt proaspăt turnat?! De când?! Facem ochii maaaari – după atâţia ani de dezastru pe această să-i zicem şosea, nu credeam să o văd vreodată reparată!
De la atâtea mirări şi laude, se strică treaba.
Coborâm destul de repede afară, şi fiindcă pe mine mă apucă mâncăriciul în maşină pe la munte.
Ce tare! Au mai pregătit o bucată pentru asfaltare – au răzuit vechiul drum. Mai departe, obişnuitele gropi ne aduc cu picioarele pe pământ. Măi-măi-măi, dar nici astea nu mai sunt ce-au fost! – parcă-s mai cosmetizate faţă de 2013 (când am fost eu ultima dată). Ca să nu amintesc de anii şi mai trecuţi.

Deşi soarele nu ne-a salutat o clipă, peisajul şi fotografiile ce îl redau ne-au luminat sufletele. O suna clişeistic, dar pe mine una fix sentimentul ăsta m-a străbătut.





Drumul gol în faţă, senzaţia de linişte. Ruginiul frunzelor, în desfătarea lui Hachi... foşnetul lor, jocul lor de-a v-aţi ascunselea pe şosea. Mugetul vântului ştrengar...







De la o vreme, înaintarea nu mai e nicio plăcere – fiindcă ne îngheaţă fiecare oscior. Şi acum nu mai are cine să râdă ne noi că ne încotoşmănim cu mănuşile şi cu trei rânduri de bluze şi canadiene.
☺ Când am pornit către Muntele Roşu, era linişte şi pace – vântul s-a pornit abia mai sus.


Sus, Mădă ne recomandă Cabana Silva, la câţiva metri de Cabana Muntele Roşu; noi am mai fost primprejur, chiar în curte, dar nu am intrat până acum.

Înăuntru e călduţ, aşteptăm mâncărica (daaaa, iar mâncăm!), mai pălăvrăgim.
Afară, vântul e demenţial - dărâmă un ditai ghiveciul, culcă la pământ într-o miime de secundă firele de iarbă (plăntuţele) înalte de 30 de centimetri, geamurile tremură...
Şi noi chiar tre’ să ieşim iară în vifor? Nu punem şi noi de-o vrajă, să teleportăm maşina până aici? Fix în cabană, fix la scaunele de sub noi?


Finalul finalurilor, în vecinătatea înserării

 
Mie mi-a plăcut în Ciucaş şi de data asta... A fost o plimbare în aer curat – uneori aerul ăsta curat prea destul în faţă ☺ –, companie drăguţă. Am revenit în Capitala cea rea doar cu regretul neputinţei de a fi SUS.



INDICATOARE. Altitudini, durată

Cruce albastră: Loc de parcare automobil, pe Valea Berii, la 10 minute de Fântâna „Nicolae Ioan” (~1300 m altitudine) – Cabana Vârful Ciucaş (1595 m) 45 de minute
*Din Cheia (865 m), traseul pe jos prin Valea Berii până la Cabana Ciucaş durează 2 ore şi jumătate – 3 ore

Bandă galbenă: Loc de parcare automobil, pe drumul auto şi turistic Cheia- Muntele Roşu – Cabana Silva (1300 m)  30 de minute



Ture cu vreme nesuferită (dar încheiate cu VICTORIE):



...Şi întâlnirile cu Ciucaşul

Ciucaşul plin de soare (prima dată pe Vârful Ciucaş)


 
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

10 comentarii:

  1. Frumos! Frumos! Frumos!......
    Parca aud zgomotul pasilor prin frunze!

    Un weekend cat mai frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E minunat şi atââââât de relaxant să te joci prin frunzele împrăştiate pe jos şi prin iarbă! Chiar azi am fost în Grădina Botanică din Bucureşti şi am retrăit unele senzaţii - bine, fără vânt, dar şi fără aerul tare de munte.
      Weekend frumos!
      Ioana

      Ștergere
  2. :)) este de preferat sa renunti la a vedea filme, pentru astfel de drumetii! Superb traseu, ca de obicei, minunate fotografii si descrieri profesionale, multumim!
    pupici Un sfârsit de toamna minunat sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încerc să mă cufund cât mai mult în natură, să respir natura, chiar şi în Bucureşti. Filmele le las pentru nopţile albe, când potecile sunt „închise" :)
      O toamnă de vis şi pentru tine!
      Ioana

      Ștergere
  3. Toamna este superb la munte.Imi pare rau ca nu mai pot umbla pe carari pline cu frunze. Numai bine si multe plimbari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice anotimp are farmecul lui pe munte - dar toamna culorile se accentuează, natura se joacă aşa cum ştie ea mai frumos cu nuanţele.
      Unul dintre traseele de mai sus, cel pe drumul auto-turistic Cheia - Muntele Roşu, este foarte uşor pentru orice picior, indiferent de vârstă.
      Ioana

      Ștergere
  4. Uau, ce covor de frunze! Superb!
    Minunata toamna pe munte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, superbă!!!
      ...Şi mai vreau... chiar dacă e vânt şi ceaţă :)
      Ioana

      Ștergere