luni, 13 martie 2017

Ciucas – Poveste senina de iarna





Traseu:
*Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş – Vârful Ciucaş şi retur


O fi sosit ea primăvara pe la şes - cu toate cojoacele, din care se revarsă ploi... şi câteodată soare.
Dar, ştiţi, e iarnă încă pe munte, cad fulgi de nea în cascade, se mai aşterne zăpada şi adie un vânticel cam rece. Şi-i nişte gheaţă, în zonele unde soarele s-a jucat de dimineaţă şi la amiază, apoi... şi-a luat jucăriile şi a plecat.

Ştiţi cum e să te chinuie trei luni dorul de munte?!
Vă răspund eu: Naşpa! Naşpa rău! Să trăieşti în „epoca facebook” şi să te împresoare zi de zi peisaje de munte în care zbârnâie fericiţi oameni îmbujoraţi şi accesorizaţi cu colţari, schiuri şi toate cele...
Ia ziceţi, ziceţi! – să n-o iau razna?! Baaaa... cam da!




Norocul meu că există parcuri prin Bucureşti, a existat ninsoare din belşug, există deluşoare de escaladat în parazăpezi şi plimbări îngheţate de te uită orele pe-afară.


Să revenim la Ciucaş, în final de februarie.
Dacă sâmbăta ne-a trimis în mohoreală; duminica schimba macazul în super-frumos. Aşa grăia prognoza.
Să-i dăm crezare – nu mai sun la Salvamont.

Deşi am ţinut legătura, pe Cornelia n-o mai văzusem de la Portiţa cea fermecată.
Vineri seară, am sărit de fericire la telefonul ei – planul de munte s-a copt în mai puţin de un minut.
Ea era pregătită să-mi arunce ispite din toate masivele. Începe: Piatra Craiului (tocmai fusesem, iarna; dacă „tocmai” pot să spun referitor la tura din decembrie; da’ asta era ultima mea ieşire - parcă n-aş vrea tot Crai), Ciucaş.
Aici zic „stop joc!”. Cââât de dor mi-e de Ciucaş! De Ciucaşul cu moţurile sale uluitoare! De Ciucaşul pe care l-am lăsat în urmă ultima dată acum un an, în acea tură memorabilă pe ceaţă şi cu o mie de poveşti la gura sobei. La propriu.
Ştiu că a cam devenit clişeistică expresia „oameni frumoşi”, dar zău că n-am alta mai bună ca să descriu gaşca de martie 2016! Mi-e un super-dor de atmosfera de acolo, de la Cabana Silva. Chiar rememoram pe traseul de astăzi clipele acelea scurte, cu omul-spectacol Nedelcu şi cu toţi ceilalţi care l-am acompaniat.
Ahhhhh, timp, de ce zbori tu... unde te duci?! Întoarce-te măcar un ceas...


Duminică 26 februarie 2017

Hai, că dau nostalgiile în foc.
Iar noi începem cu gheaţă.

Nu se poate ajunge cu maşina mai departe de fabrica de apă, din cauza gheţuşului şi a drumului îngust, flancat de zăpadă. Na, dacă n-ai 4x4, ai picioare!
Dacă nu vrei să pierzi timpul (vorba vine – de ce ai mai venit pe munte?!) prin Valea Berii şi ai treabă urgentă la Cabana Ciucaş, poţi chema taxiul: un 4x4 de la cabana-hotel te transportă acolo, contra unei sume de bani – în 2015 era 15 lei / persoană / cursă.


Valea Berii – Cabana Ciucaş


Ne pregătim... cu ochii pe sus!










Urcuşul e abia sesizabil, prilej pentru Adi şi Mihai să-şi pună în valoare aparatele de fotografiat. Şi talentul, fireşte.











 




Până la Fântâna „Nicolae Ioan” pantele sunt prietenoase la culme.
De acolo e buba, cu unghiurile acelea nefireşti.












Vârful Muntele Roşu (1765 m), în depărtare









Măsurând stratul de omăt



Culmea Gropşoarele

  

Panoramă cu Gropşoarele şi Vârful Muntele Roşu



La fix doi paşi de Cabana Ciucaş!






 





Cabana Ciucaş – Babele la sfat

Începe friguleţul ăl mai bun şi vânticelul cel drăgălaş. 
Soarele şi seninul rămân la locul lor.




Maaaaamăăăă, cât de dor mi-era de moţurile Ciucaşului!
(Am mania repetiţiei în materialul ăsta )

Aşa claritate n-am văzut niciodată în Ţara Minunilor, aşa cum alintă Alex Ciucaşul.






Atenţie! Fotograf în acţiune!




















Nu se poate decât cel mai sus!



La indicatorul unde se despart cele două trasee spre Vârful Ciucaş (al „nostru” şi cel prin Şaua Ţigăilor, marcaj cruce roşie)











Gâlme de Ciucaş


„Cum se fabrică?”- varianta  fotografică



De la mare la mic



Munţii Siriu - centru dreapta




Cu Cheia în spate




















Hornul












Indicator îngropat, la alegere





 

De câte ori poţi să spui „wow!!!” ?



















Show. Bucegii sunt primii



Primul simbol la „atac”: Coştila











Şi Crucea, şi Coştila


Cornelia şi Mihai, companionii perfecţi de drumeţie



 


























Bezele de Ciucaş şi Bucegi




Cât de mult te (mai) poate surprinde natura? Până la infinit şi mai departe...!











Babele la sfat – eu le văd... romantice
(la 20 de minute de Vârful Ciucaş)








Din nou, o fotografie pentru comparaţii





Curajoşii!








Vârful Ciucaş! După un an

Nu mă lasă inima să nu repet povestea asta:
A trecut deja un an de la tura memorabilă în Ciucaş, cu cea mai tare gaşcă? Aşa grăieşte calendarul... şi parcă nu-mi vine-a crede.
Era atunci şi Cornelia, era şi Mihai, iar ceaţa, vântul, noroiul nu le-a băgat nimeni-nimeni în seamă. Era, pur şi simpu, bucuria de a fi în Ciucaş, întărită bine de tot de gaşca noastră cea nebună.

Acum, nu m-am uitat la ceas de când am plecat de lângă maşini. Dacă nu erau indicaţiile de pe fotografii, habar n-aş fi avut de timp, de momentul exact când am luat cu asalt vârful (1954 m altitudine).














PANORAMELE Ciucaşului:
Bucegii şi alte minunăţii


Din plan apropiat în plan depărat: Munţii Ciucaş – Culmea Bratocea; Munţii Grohotişului – „linia” înzăpezită; Valea Doftanei; Munţii Baiului (cu Clăbucetul), în stânga, şi Munţii Neamţului, în drepta; Valea Prahovei; Munţii Bucegi; Munţii Iezer-Păpuşa, în spate dreapta



Tot ce e mai sus, fără Ciucaş şi Iezer


Braşovul






Din plan apropiat în plan depărat: Munţii Ciucaş – Culmea Bratocea; Munţii Grohotişului – „linia” înzăpezită; Valea Doftanei; Munţii Baiului (cu Clăbucetul), în stânga, şi Munţii Neamţului, în drepta; Valea Prahovei; Munţii Bucegi; Piatra Craiului; Munţii Iezer-Păpuşa, în spate dreapta; o bucăţică din Munţii Făgăraş – cel mai dreapta





Piatra Mare şi Postăvarul (cu „scăunelul” – releul)


Piatra Craiului





Planul de acasă fusese întocmit cu întoarcerea prin Şaua Ţigăilor, un traseu (un pic) ocolitor.
În târg, s-a potrivit aşa: la ora 11 nu erau urme pe Ţigăi. Poate se fac!
Prin Şaua Ţigăilor (1745 m) am aduna şi vântul care nu te iartă aici.

Sucită şi învârtită, o altă variantă de coborâre din înălţimi era Culmea Bratocea. Aici, alt bai: întoarcere pe şosea, până la maşini, vreo 4 kilometri, prin noapte.
Până la urmă, drumul cel mai scurt e acela pe care ai venit.
Iar noi suntem conştiincioşi – nu ne abatem „în afară”.
Să mai facem nişte poze, zic!



Vârful Ciucaş – Cabana Ciucaş – Valea Berii


Acelaşi unghi de la venire, o altă lumină



Mic taifas... alb


 
Furnicuţa Mihai



















Zona Ţigăilor













Îşi ţin una alteia de cald
Babele la sfat, cu repetiţie













Întinderi de alb





























Hornul











 








Vârful Muntele Roşu





La revedere, Cabana Ciucaş!





E aproape întuneric, fleşcăiala de dimineaţă a îngheţat şi teama de cădere devine măricică. Un mic polei, amestecat prin gheaţă şi noroi... nimic deosebit!

Mie şi lui Adi ne revine brusc în minte tura Sinaia – Cota 2000, cu Furnicuţa în program, când întunericul (însoţit pe alocuri de vânt) ne-a apăsat până la „1400”.

Însă natura nu se lasă şi ne mai oferă o repezentaţie!










Apusul
 


 



...şi finalul (interminabil), cu „blue hour” – „ora albastră”











INDICATOARE. Altitudini, durată (condiţii de iarnă)

Ciucaşul e muntele tuturor.
Traseele (uşoare şi medii) sunt şi pentru începători, şi pentru „avansaţii” care au ca scop relaxarea.

Cruce albastră: Fabrica de apă Keia, Cheia (~ 1000 m) – Fântâna „Nicolae Ioan” (1350 m) 1 oră
Din acest punct, înapoi în Cheia, sunt 2 ore şi jumătate, cu piciorul.
Tot de la Fântâna „Nicolae Ioan”, până la Cabana Muntele Roşu se face 1 oră - 1 oră şi jumătate.

Cruce albastră şi bandă galbenă: Fântâna „Nicolae Ioan” – Cabana Vârful Ciucaş (1595 m) 1 oră

Bandă roşie: Cabana Vârful Ciucaş – Vârful Ciucaş (1954) 2 ore, cu pauze destule de admirat peisajul

TOTAL: 9 ore şi 30 de minute (inclusiv popasurile de pe parcurs, la Cabana Ciucaş - de două ori - şi pe Vârful Ciucaş)

Distanţa străbătută, total: aproximativ 17 kilometri.





SURSE de APĂ
La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – de la Fântâna „Nicolae Ioan” nu mai există surse de apă!!! (puteţi eventual cumpăra de la Cabana Ciucaş)


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu şi Mihai.





Întâlnirile cu Ciucaşul

Ciucaşul plin de soare (prima dată pe Vârful Ciucaş)
Ciucaşul fără moţuri – noiembrie 2015


Ciucaşul e un munte uşurel ca dificultate, comparabil cumva cu Ceahlăul. Poate în Moldova sunt ceva urcuşuri mai abrupte şi ceva mai multă stâncăraie.
Nici Ceahlăul, nici Ciucaşul nu ating 2000 de metri pe verticală – 1907 m (Ocolaşul Mare, însă cu acces restricţionat), respectiv 1954 m (Vârful Ciucaş).

Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

10 comentarii:

  1. Ce drumetie faina am facut, din nou! :) Si n-am obosit deloc! :) M-am bucurat de priveliste, mi-am imaginat acel rece-cald si - parca-parca - am simtit si parfumul muntelui iarna. :)
    Minunate fotografii! Pentru mine e o premiera sa vad "ora albastra" in fotografii care nu sunt "reclama" :)
    Zile fericite iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim!!!
      Chiar a fost superb, din toate punctele de vedere - oameni, natură, condiţii extra!
      Să fie frumos şi pentru tine, oricând!
      Ioana

      Ștergere
  2. Muntii copilarie mele...,Zaganu.. la Portita, La lanturi,Saua Gropsoarelor,Muntele Rosu, Ciucasul..!!Traseu bun, priveliste superba!!Va doresc trasee frumoase,poteci line,varfuri atinse!!Natura ..la infinit ne bucura!Sus,Sus La Varful cu Dor!!Pozele Super!!..cu drag o iubitoare de MUNTE...!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos spus...! Eu ce pot să adaug?!
      Mulţumim şi... cât mai sus! :)

      Ștergere
  3. Felicitări!!frumoasă tură. ..faine fotografii������

    RăspundețiȘtergere
  4. Poti sa spui de multe ori Wow :)... de foarte multe ori

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow-wow-wow-wow-wow-wow-wow... şi tot nu mă satur, că mai privesc o dată fotografiile, îmi mai amintesc de tot ce a fost acolo.... şi o iau de la capăt!

      Ștergere