marți, 30 septembrie 2014

Piatra Craiului: Cabana Curmatura, Prapastiile Zarnestilor si satul Magura



După două canioane cu privelişti ameţitoare, scări, cabluri şi tot tacâmul (Valea lui Stan, respectiv 7 Scări), zic să coborâm cu picioarele pe pământ.
Dar nu oricum, ci din nou la... înălţime! ☺

POVESTEA concediului 2014 al meu şi al colegului de apartament îşi derulează un nou capitol.
Enjoy!


ZIUA 4 – 21 AUGUST 2014 (joi)

Traseu:
Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura (prin Poiana Zănoaga) - Fântâna lui Botorog (prin Prăpăstiile Zărneştilor)


Joi 21 august ne-am trezit cu Ceahlăul în minte, cu gândul la Durău, Cascada Duruitoarea şi Cabana Dochia

duminică, 28 septembrie 2014

Canionul 7 Scari şi Varful Piatra Mare după patru ani





Fiindcă înaintez în vârstă ☺, simt din când în când nevoia să îmi revizitez amintirile.
Să merg în locuri care m-au cucerit prin măreţia lor.

Aşa s-a întâmplat în concediul 2014, prima dată cu Peştera Ialomicioarei, apoi cu cele 7 Scări ale Canionului omonim şi cu vârful cel mai de sus din Masivul Piatra Mare.
Aşa s-a întâmplat cu Valea lui Stan din Făgăraş (tot un canion!), despre care v-am POVESTIT zilele trecute.

Canionul 7 Scări reprezintă una dintre destinaţiile mele de vis din România - pe celelalte le găsiţi în materialul Călătorii de poveste.

Dar să derulăm mai departe POVEŞTI de concediu...

miercuri, 24 septembrie 2014

Recomandarea lunii – Spectacol şi adrenalină în Valea lui Stan



Încă de astă-vară visam să mă întorc aici...!
A fost dragoste la prima vedere.
De altfel, şi fotografia de deschidere a materialului despre concediul pe 2013 este din Valea lui Stan!

Unul dintre cele mai extra-super trasee din România!
„Frumos”, „splendid”, „superb” s-au epuizat, nu mai sunt pe stoc.

Vă invit la o mică porţie de adrenalină, pe care o puteţi sorbi pe îndelete într-o ieşire de weekend sau într-un viitor concediu prin România.

miercuri, 17 septembrie 2014

Trade of Innocents (2012, cu Mira Sorvino, Dermot Mulroney)



„UNICEF estimează că peste 1,2 milioane de copii cad pradă anual traficului uman.
Traficul de persoane a ajuns cea mai mare infracţiune din lume.”

Hai s-o mai spun o dată: Nu mă interesează ce cronici a primit un film sau dacă e un must see, atâta timp cât spune o poveste care îmi stârneşte interesul şi îmi comunică ceva. Translate: Mă interesează cu ce rămân după. Nu mă (mai) lungesc, mi-am vărsat of-ul aici.

Am văzut Diana 2013 în ciuda tuturor „negativismelor” din jurul producţiei – m-am uitat pentru POVESTE, pentru a afla ceva ce nu am aflat din tabloide, pentru simplul motiv că nu le citesc.



Sau Night Train to Lisbon, pentru informaţii despre Revoluţia portugheză din 1974 (Revoluţia Garoafelor).

Trade of Innocents (coproducţie independentă SUA-Thailanda) nu este considerat chiar cel mai bun film realizat pe tema traficului de fiinţe umane. Nu poţi să vezi NUMAI „cel mai bun” din fiecare categorie...
Din Trade of Innocents la mine a ajuns CEVA şi asta e cel mai important.

duminică, 14 septembrie 2014

Bucegi X 3 - Cheile Zanoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare




După un film (The Final Cut, cu Robin Williams) şi o carte (Visul Lui Joy - Lisa See), revin la POVEŞTILE concediului 2014.

Suntem a treia oară în Bucegi anul acesta!
După o mie de ani de ignorat munţii mei cei dragi, e un adevărat record!
Celelalte două ieşiri au fost pe Jepii Mici şi Jepii Mari, respectiv traseul Peştera - Omu, în fapt motivul pentru care am revenit ACUM.


ZIUA 2 – 19 AUGUST 2014

Traseu montan:
Camping Zănoaga - Lacul Scropoasa - capătul Cheilor Orzei - Cascada 7 Izvoare şi retur

vineri, 12 septembrie 2014

Cartea mea de vacanţă: Visul lui Joy – Lisa See


Editura: All
Anul apariţiei: 2012
Titlul original: Dreams of Joy (cartea a fost publicată în SUA în 2011)

În concediul ce s-a încheiat recent, am luat cu mine două cărţi.
Prima era Portocaliul este noul negru - Orange is the New Black în original, care a inspirat serialul început în 2013 şi nominalizat la Emmy - câteva cuvinte AICI.

A doua carte de vacanţă, Visul lui Joy de Lisa See.
(doar pe aceasta am terminat-o... după ce am ajuns acasă)

Cum am precizat şi în jurnalul de vacanţă 2014, nu am prea avut timp să citesc – oboseală de la efort, de la aerul de munte. Nici nu puteam să stau noaptea, aşa cum fac acasă, până la două noaptea, că a doua zi cine mai hălăduia prin munţişorii noştri şi pe la obiectivele din România?!

DESPRE VISUL LUI JOY

După ce în Fetele din Shanghai (plasată în preajma celui de-al Doilea Război Mondial şi în timpul invaziei japoneze din China), personajele principale au fost Pearl şi May, acum este rândul altei generaţii să iasă în faţă.

marți, 9 septembrie 2014

The Final Cut/Memorie finala (2004, cu Robin Williams). Memoria încape într-un dispozitiv



*Precizare:
Aveam în plan vizionarea filmului înainte de tragedia cu Robin Williams. Îşi aştepta doar rândul.
În ultimul an, am mai văzut cu Robin Williams Moscow on the Hudson/Departe de Moscova, 1984, despre un rus care rămâne în Statele Unite în timpul unui turneu cu trupa din care făcea parte.

Final Cut are scene de acţiune, dramă, suspans.

Suntem într-o lume viitoare, nu foarte sofisticată, asemănătoare prezentului, doar cu nişte maşinării ceva mai avansate.
Maşinării care au creat o profesie nouă – editor... de memorie.



luni, 8 septembrie 2014

Pestera Ialomitei si imprejurimile



De astăzi, încep să vă POVESTESC despre obiectivele turistice pe care le-am vizitat eu şi Ion în concediul pe anul 2014, a cărui introducere am făcut-o acum câteva zile.


ZIUA 1 – 18 AUGUST 2014

Prima zi din concediul 2014 a început prost.
Nori ameninţători ne-au întors din drum de pe traseul către Lacul Scropoasa.

Dar să o luăm... cu începutul.

vineri, 5 septembrie 2014

Concediu prin ţărişoara noastră, ediţia 2014



...Şi a fost concediul 2014...

Dacă ediţia din 2013 a fost găzduită de blogul Andei (mulţumesc!) şi transcrisă pe acest blog, o dată cu naşterea lui, acum am ocazia să POVESTESC aici peripeţiile din 2014.

Am ajuns acasă duminică noapte (31 august), după alte două săptămâni de hoinărit prin România, aşa cum facem de câţiva ani încoace eu şi Ion.
(Sper să am timpul necesar să vă POVESTESC şi despre celelalte ediţii de traversat ţara... Frânturi din peregrinările noastre găsiţi, totuşi, în materialul Călătorii de poveste.)