vineri, 20 iunie 2014

D’ale vacanţei. Cartea asta îţi va salva viaţa – A.M. Homes




 Editura: Leda
Anul apariţiei: 2007
Titlul original: This Book Will Save Your Life (cartea a fost publicată în SUA în 2006)


Ar trebui ca subtitlul acestei postări să fie „Cartea care te învaţă să trăieşti”, ca să fie o paralelă frumoasă cu Six Feet Under - Serialul care te învaţă să trăieşti”.

Însă nu are FORŢA Six Feet Under, nu e la fel de PUTERNICĂ.
(Asta nu înseamnă că e de neglijat!)



La fel ca în serialul sus-menţionat, Cartea asta îţi va salva viaţa e DESPRE VIAŢĂ.
Jocul cu moartea există şi în carte, de la asta porneşte practic totul.

Cartea asta îţi va salva viaţa are un substrat MOTIVAŢIONAL – e beletristică 100%, totuşi, în ciuda titlului. ☺

Cartea asta îţi va salva viaţa îţi dă o stare de bine, însoţită de un zâmbet, pe tot parcursul lecturii.
Dacă ar fi film, s-ar încadra la COMEDIE... dramatică.
Sau o dramă în care se şi râde. ☺

La fel ca în Hello Ladies, eroul din Cartea asta îţi va salva viaţa este bogat, cu o casă plasată pe dealurile din Los Angeles.
Omul nostru e american get-beget şi a făcut avere din tranzacţionarea acţiunilor diverselor companii.

Richard Novak are 55 de ani. Suferă un atac, sună la Urgenţe, ajunge la spital.
Sperietura (panica) pe care o trăieşte are un impact major - Richard se hotărăşte că a sosit momentul să îşi reorganizeze viaţa.
Reia legătura aproape pierdută cu fiul lui, încearcă să se reapropie de fosta soţie, care locuieşte la sute de kilometri de el.
Încearcă să se reapropie de fratele lui, care a fost la un pas de Nobelul pentru fizică.

În primul rând, Richard iese dintre cei patru pereţi unde se izolase.
Bărbatul s-a depărtat de lume – are un vag punct comun cu personajele lui Murakami.
Dar atmosfera nu e atât de sumbră ca la japonez.

Richard îşi dă seama că SINGURĂTATEA înseamnă că, dacă moartea l-ar găsi rapid, nimeni nu ar avea habar.

Viaţa lui Richard e anostă: stă în casă aproape tot timpul fiindcă nu e nevoit să se ducă la serviciu, FACE SPORT ca la carte, dar în casă, şi se hrăneşte ca la carte, super-sănătos – cu mâncare livrată special de un nutriţionist, în pacheţele atent cântărite pentru fiecare masă a zilei.
Deschide calculatorul la aceeaşi oră pentru a se informa asupra pieţei bursiere.

Noul stil de viaţă îi aduce lui Richard LIBERTATE.
Libertate după care, în lumea lui închisă, tânjea. Numai că nu conştientiza acest lucru.
Este eliberarea din rutină.

Un moment care putea sfârşi tragic îi readuce protagonistului CONTACTUL CU LUMEA.
Îi aduce prietenie şi îi (re)aduce căldura umană.
Îi aduce oamenii aproape de el, nu doar prin intermediul calculatorului/telefonului rece.

Richard încearcă să facă un bine pe unde poate. 

☺ Este femeia din supermarket pe care o salvează în cele din urmă; de fapt, întâi ea îl salvează pe el.

☺ Este proprietarul unei gogoşerii, imigranul Anhil.

☺ Este menajera lui, care are grijă şi de partea lui psihică.

Viaţa multora se schimbă (măcar un pic, măcar un moment) în preajma NOULUI RICHARD.
Chiar şi existenţa vecinului său actor, care trage foloase din groapa din faţa casei lui Richard. Care mai are puţin şi o ia de-a binelea la vale.

Apoi, este legătura pe care Richard o realizează cu vecinul de la noua locuinţă, despre care habar nu are că este un scriitor renumit.


Viaţa noastră o influenţează pe a altora – aici Cartea asta îţi va salva viaţa aminteşte de CLASICUL It's a Wonderful Life/O viaţă minunată, 1946, cu James Stewart.

Cartea asta îţi va salva viaţa e plină de culoare şi de personaje colorate, are un ritm alert, dialoguri numeroase şi... introspecţii.

Elicoptere, cai, gogoşi, salvări mai mult sau mai puţin spectaculoase şi miraculoase (inclusiv de la înec), vedete de toate soiurile, lux, secrete. De toate pentru toţi! – aşa, ca mine în Camera de vacanţă.

Cartea asta nu te va salva, cu siguranţă, de la nimic, dar îţi va oferi câteva momente de linişte (interioară), detaşare şi... bucurie.

DINCOLO DE SATIRA la adresa vieţii clasei superioare (din Los Angeles) şi a vieţii în Oraşul Îngerilor în general, Cartea asta îţi va salva viaţa e o mică lecţie a ceea ce înseamnă cu adevărat relaţiile dintre oameni.

„În America toată lumea e cineva. Toţi au de toate, dar vor să aibă şi mai mult. (...) Aici toată lumea încearcă să fie altcineva.
(...) Toţi fac pe orbii. Urcă în maşină şi sună pe cineva de pe telefonul mobil. Le e frică să fie singuri, dar nu se uită la oamenii din jur” (pagina 35), spune la un moment dat Anhil, proprietarul gogoşeriei.


DESPRE AUTOARE 

Americana Amy M. Homes a crescut într-o familie adoptivă şi nu şi-a cunoscut părinţii naturali până la 31 de ani. Experienţa a fost transpusă în romanul The Mistress’s Daughter, tradusă şi la noi, sub titlul Sunt copilul amantei - o am în bibliotecă, dar nu m-am apucat încă de ea.
Amy M. Homes a publicat articole în revista „Vanity Fair” şi ficţiune în „The New Yorker” şi „The New York Times”, printre altele.
Autoarea (născută în 1961) a debutat în literatura mare în 1989, cu romanul „Jack”, pe care, însă, l-a scris pe când avea 19 ani. Un băiat se confruntă nu numai cu divorţul părinţilor, dar şi cu vestea că tatăl lui este homosexual.

Înainte de 1989, au văzut lumina tiparului câteva povestiri scrise de ea.

„Jack” se află pe lista lecturilor (obligatorii) din licee şi colegii şi a cunoscut o ECRANIZARE, realizată în 2004 de postul Showtime - care difuzează acum, printre altele, serialele Masters of Sex şi Shameless. În film au jucat Stockard Channing, Ron Silver şi Anton Yelchin.
O colecţie de nuvele, „The Safety of Objects”, a fost adaptată într-un film independent, în 2001, pe afişul căruia s-au aflat Glenn Close, Patricia Clarkson (Six Feet Under), Kristen Stewart şi mulţi alţii.

Pentru ambele producţii, Amy M. Homes a scris şi scenariul.

În 2013, lui Amy M. Homes i s-a decernat un premiu prestigios, Woman’s Prize for Fiction (Orange Prize for Fiction), pentru romanul „May We Be Forgiven”.

Amy M. Homes a colaborat (în calitate de scenarist şi producător) la serialul The L Word - a rulat între anii 2004 şi 2009, urmărind viaţa unui grup de lesbiene.


Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

2 comentarii:

  1. nu am citit inca nimic de Amy M. Homes si ma bcur mult sa descopar aici pe blogul tau, recomadari pentru lectura. Voi cauta romanele amintite de tine in librarii. Multumesc!
    O primavara minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu am citit decat aceasta carte, cu titlu-magnet pentru cumparatori.
    P.S. Uite inca o recomandare de lectura, in afara celor de aici de pe blog (nu am scris inca despre ea) - Katharina Hagena, Gustul samburilor de mar, in original Der Geschmack von Apfelkernen. Teva face sa te simti bine, cu siguranta!

    RăspundețiȘtergere