sâmbătă, 12 aprilie 2014

Nick Hornby - englezul pentru care am... High Fidelity (II)



M-am întors cu poveştile pe care le-am început aici despre unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori contemporani, englezul NICK HORNBY.
În episodul trecut: Adio, dar mai stau puţin aka Turnul sinucigaşilor şi Febra stadioanelor (Fever Pitch).
Azi, în Eu şi Nick Hornby: alte trei cărţi de succes, About a Boy/Totul despre băieţi, High Fidelity, Cum să fii bun plus filmele/serialele aferente şi lungmetrajul An Education, cu scenariul scris de acelaşi Hornby.


TOTUL DESPRE BĂIEŢI/ABOUT A BOY
Carte, film, serial. În această ordine.

Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2004 (cartea a fost publicată în Marea Britanie în 1998)

Titlul cărţii este inspirat de melodia „About a Girl” a celor de la Nirvana.
Will Freeman () are peste 30 de ani şi e un pierde-vară autentic. Viaţa lui nu are niciun scop; nu are un loc de muncă pentru că tatăl lui a avut inspiraţia să compună un hit, iar Will profită din plin de moştenire. Nu prea-i pasă de nimeni şi nimic.
În plus, Will ţine orice copil la distanţă.
Dar e un afemeiat „cum scrie la carte”. Din acest motiv, printr-un concurs de împrejurări, Will îl întâlneşte pe Marcus, care are în jur de 10 ani, provine dintr-o familie destrămată, are o mamă ciudăţică şi depresivă, e cam timid şi luat mereu în băşcălie de colegii lui. Puştiul va sta, cu timpul, din ce în ce mai aproape de Will. Care se transformă în tată fără voie.


FILMUL (2002)

Respectă cartea în mare măsură, însă finalul este un pic schimbat.
Evită orice referire la droguri uşoare, la Kurt Cobain şi Nirvana.

Actorii implicaţi în succesul internaţional About a Boy sunt în primul rând
Hugh Grant şi Nicholas Hoult - care a crescut între timp şi e iubitul lui Jennifer Lawrence.
Mama lui Marcus e Toni Collette (care joacă şi în recentul A Long Way Down, 2014), iar Rachel Weisz - una dintre iubitele lui Will.



Regia le aparţine fraţilor americani Chris şi Paul Weitz - tot doi fraţi americani au regizat şi varianta din 2005 Fever Pitch.

About a Boy este cel mai nominalizat film (din păcate, nu şi premiat) bazat pe o carte a lui Nick Hornby.
Nominalizare la Oscar şi la BAFTA pentru scenariu adaptat; la Globurile de Aur nominalizările au fost pentru cel mai bun film comedie/muzical şi pentru Hugh Grant. Toni Collette a fost trecută pe lista BAFTA.



rottentomatoes.com       93%
allmovie.com        4 stele (din 5)
imdb.com    7,1



FILM PENTRU TELEVIZIUNE (2003)
Ce legătură există între Anatomia lui Grey şi Nick Hornby?
Răspuns: Patrick Dempsey!
Actorul-pilot de curse a jucat rolul Will într-un film realizat pentru televiziune la doar un an de la apreciata producţie cu Hugh Grant.



Este ideea lui Jason Katims, specialist în „resuscitarea” unor filme (Parenthood 1989, cu Steve Martin şi Friday Night Lights 2004, cu Billy Bob Thornton) şi câştigător de EMMY pentru scenariu.
În afara serialelor lui bazate pe filme, Parenthood (cu Lauren Graham din Gilmore Girls şi Peter Krause din Six Feet Under), Friday Night Lights (cu Connie Britton  şi Kyle Chandler - EMMY pentru rol), Katims este şi unul dintre cei care au ţinut frâiele la Roswell (cu Katherine Heigl), serialul pe care nu îl ratam în adolescenţă.

În About a Boy serialul, care îşi desfăşoară POVESTEA în San Francisco, Will e David Walton (mie mi-a plăcut în comedioara The Makeover/Transformarea, 2013, cu Julia Stiles, un „Pygmalion” inversat).
În pielea mamei lui Marcus, Fiona, intră cunoscuta Minnie Driver - englezioacă de origine, pe numele ei adevărat Amelia Fiona J. Driver.
About a Boy serialul e o comedie de 30 de minute - cu tot cu reclame.
Au fost difuzate şapte episoade până în prezent, fiecare, cu excepţia pilotului, intitulat „About a...”.
Audienţele sunt bune. Probabil că va fi reînnoit pentru sezonul 2 - nu bag mâna în foc, fiindcă e NBC şi cu ei nu ştii niciodată.

About a Boy serialul rezumă cartea în primul episod. După care... frâu liber imaginaţiei în ceea ce priveşte întâmplările, cu ceva inspiraţie şi de la scrierea originală.
Sunt curioasă cât de mult se va schimba în final Will. Nu mi-am facut deocamdată o idee completă despre el, aştept să se facă cel puţin 10 episoade.
Pot să spun doar că alternează episoadele dedicate problemelor existenţiale ale lui Will şi Marcus.
Deşi e comedie, fiind creaţia lui Jason Katims te şi pune pe gânduri niţel. Nu te lasă fără să te gândeşti cum ai fi reacţionat tu în situaţia dată.
De la mine, About a Boy serialul are... High Fidelity ☺.

La apariţia veştii că va exista un serial după filmul About a Boy, protagonistul Hugh Grant nu a reacţionat prea bine, criticând decizia, considerând că seria tv va afecta imaginea filmului.
S-o fi răzgândit între timp?

Câteva scene şi părerea actorilor:

HIGH FIDELITY
Din păcate, pentru că nu e chiar de actualitate, iar după ea nu s-a făcut DECÂT un film, sunt nevoită să las spre final în SERIA CĂRŢILOR una dintre cele mai frumoase şi calde POVEŞTI pe care le-am citit vreodată, High Fidelity.

Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2004 (cartea a fost publicată în Marea Britanie în 1995)
Rob, ajuns deja la jumătatea deceniului al patrulea de viaţă, deţine un magazin de muzică, Championship Vinyl. Cu cei doi angajaţi se... angajează în discuţii infinite despre domeniul muzical, întocmind încontinuu topuri de toate felurile.
Viaţa lui sentimentală se destramă atunci când prietena lui îl părăseşte.  










FILMUL (2000)
În primul rând, acţiunea a fost mutată din Londra peste Ocean, la Chicago.
În al doilea rând, actori de calibru.
Urmărim un John Cusack perfect pentru rolul de: puţin aiurit, parcă picat de pe altă lume, un om care încearcă - de fapt, e nevoit să înceapă - să îşi găsească locul în viaţă. În a sa, în primul rând. Apoi, încearcă să ajungă la inima iubitei, care i-a cam dat cu Flit, revizitându-şi - la propriu - iubirile trecute. Ca să se dumirească ce a făcut el de nu au mers relaţiile respective. 
Să-ţi înţelegi prezentul privind în trecut şi să ai o idee despre viitor fiind ancorat în prezent. Asta înseamnă să-ţi îndemni picioarele să coboare pe pământ. E cazul, având în vedere vârsta... Ai plutit destul, ţi-ai făcut norma cu vârf şi îndesat.

Alţi actori cunoscuţi: sora lui John Cusack, Joan Cusack (pe care o puteţi vedea actualmente în Shameless , comedianul Jack Black, Catherine Zeta-Jones, Tim Robbins, Lili Taylor - din SixFeet Under.

Regia i-a fost încredinţată unui englez, Stephen Frears, autorul răscolitorului Philomena şi despre a cărui activitate puteţi afla intrând în camera rezervată filmului.

John Cusack a fost nominalizat la Globul de Aur pentru performanţa sa, iar scenariul - la BAFTA.


allmovie.com        4 stele (din 5)
imdb.com    7,6


Nu pot să spun că romanul e mai bun decât filmul ori că filmul bate cartea.
Fireşte, paginile unei cărţi îţi transmit instantaneu mai multe decât un ecran rece. Sunt mai aproape. Chiar şi fizic. 
Dar când îl ai pe John Cusack, iese o DRAMĂ ROMANTICĂ pe care o poţi pune în ramă.



TEATRU
Americanii au pus în scenă un muzical omonim, în 2006. Acţiunea a fost mutată în Brooklyn; piesa a rulat o lună în Boston, apoi a fost mutată pe Broadway, unde nu a rezistat prea mult.


AN EDUCATION/O LECŢIE DE VIAŢĂ (2009)
Spre deosebire de multe traduceri anapoda din engleză, aici chiar l-au nimerit în română!

Filmul - scenariul lui Nick Hornby în particular - oferă o adevărată lecţie de viaţă. Pentru o adolescentă.
În An Education, coproducţie Marea Britanie-SUA, predomină maturii, nu ca în TheSpectacular Now , Ben X, de exemplu - care au în prim-plan adolescenţi, dar lecţiile de viaţă sunt (şi) pentru oamenii mari.

În anii ’60, Jenny (Carey Mulligan brunetă!) are 16 ani şi excelează la învăţătură. În viaţa ei apare un bărbat mult mai în vârstă (la vreo 30 de ani), care îi întoarce lumea cu susul în jos.
Îndrăgostită până peste cap de David (Peter Sarsgaard seducător la maximum!), atrasă de luxul în care acesta o răsfaţă, Jenny e hotărâtă să renunţe la TOT pentru sentimentele pe care abia le cunoaşte.

An Education e unul dintre filmele puternice, care mi-au rămas întipărite într-un punctişor pe care eu l-aş numi „locul drag al sufletului meu”. Sper că nu sună prea siropos!...

În film îi puteţi vedea, printre alţii, Olivia Williams, Alfred Molina, Dominic Cooper şi Rosamund Pike - care joacă şi în recentul A Long Way Down, 2014.

În afară de scenariu, An Education mai are nominalizări la Oscar pentru scel mai bun film şi pentru Carey Mulligan - nominalizată şi la Globul de Aur, câştigătoare la BAFTA.



allmovie.com        3,5 stele (din 5)
imdb.com    7,3


CUM SĂ FII BUN/HOW TO BE GOOD

 Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2005 (cartea a fost publicată în Marea Britanie în 2001)

Cum să fii bun păstrează acelaşi stil dulce-amărui caracteristic lui Nick Hornby.
La momentul când am citit-o, 2005, ţin minte că m-a impresionat mult.
Din nefericire, acţiunea cărţii mi-e vagă.

 Gata!
Datorită Internetului şi a răsfoirii paginilor cărţii, îmi reîmprospătez cât de cât memoria.
Căsnicia lui
Katie, medic, şi David se află în impas. Jurnalistul  David ţine o rubrică în care critică orice şi pe oricine, numită „Cel mai supărat om din Holloway”.
Acum, David s-a hotărât... SĂ FIE BUN. Cu ajutorul unui vindecător spiritual, DJ GoodNews - personajul apare şi în A Long Way Down/Turnulsinucigaşilor.
DJ GoodNews şi David pornesc o operaţiune ce are printre obiective convingerea persoanelor care deţin o cameră liberă în casa lor să găzduiască oameni fără locuinţă.

Două dintre temele abordate în
Cum să fii bun sunt depresia şi infidelitatea.

Cum să fii bun este sigura carte din cele prezentate care nu a cunoscut o ecranizare până acum.


În România, de Nick Hornby a mai apărut SLAM, roman pentru adolescenţi/tineri adulţi.
De altfel, Hornby a mai scris o singură ficţiune în afara celor prezentate, Juliet, Naked (2009).

Ştiu că Nick Hornby nu scrie literatură de Nobel, dar descreţeşte cu adevărat frunţile.

Nick Hornby are un băiat care suferă de autism.

Pe Nick Hornby personal şi profesional îl puteţi cunoaşte şi aici sau aici.


Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu