duminică, 5 ianuarie 2014

Hello Ladies/Salutare, doamnelor! - Să-l îndrăgim pe domnul Pritchard?


hello ladies poster
Aşa cum ziceam aici, personajul principal este un englez care îşi caută în Los Angeles perechea.

Chiar dacă este o comedie, Hello Ladies se străduieşte să fie REALIST. Personajele nu sunt iubibile în întregime. El, Stuart Pritchard (englezul Stephen Merchant), are o mulţime de defecte - cele fizice sunt vizibile de la o poştă -, dar serialul ştie să jongleze cu ele şi să te facă să-ţi fie (câteodată) drag domnul acesta Stuart. Cu toate frustrările lui.

Eu m-am regăsit în destule gesturi (pline de NESIGURANŢĂ, STÂNGĂCIE) ale domnului Stuart, care provoacă, din nefericire pentru el, multe belele. Rezultă că domnul Stuart este perceput ca un... CIUDĂŢEL.


PRIMA REPLICĂ a serialului e... Hello Ladies!

Serialul este produs de HBO.
Au fost OPT EPISOADE în acest sezon, primul din Hello Ladies - nu se ştie încă dacă va exista şi al doilea. Toate episoadele au fost difuzate în toamna lui 2013.
Oricum, finalul a fost DESCHIS. Şi satisfăcător. Asta în caz că nu va mai fi un sezon secund - eu sper să fie!!

De obicei, o femeie e disperată să îşi găsească perechea. În Hello Ladies, e bărbatul. Stuart, personajul principal, vrea neapărat o FEMEIE SUPER-FRUMOASĂ, neapărat model sau actriţă; nu contează că el e urâţel, uscăţiv, ochelarist.

Nu contează că lângă el există o persoană, chiriaşa lui, Jessica (Christine Woods) care (aproape) îl înţelege. Nici fata nu pare că se gândeşte la el ca la EL, alesul. Ea vine des în casa mare (din plictiseală, din lipsa presiunii la duş, pentru companie, pentru repetiţii la seria ei web).



Staţi aşa! Că nu e o POVESTE DE DRAGOSTE! Nu e nimic romantic între ei. Sunt prieteni. NOI am vrea să se lase cu „vai, de ce caut în altă parte când ceea ce căutam e chiar sub ochii mei?”.

Hello Ladies e o poveste despre Stuart care IA ŢEPE - feminine în special - pe bandă rulantă, majoritatea din pricina lui. O POVESTE dulce-amăruie. Cu destulă REALITATE în ea.

Stuart face orice poate pentru a salva un bănuţ (şi nu e deloc sărac!). Are grijă să nu arunce banii pe orice nimic - chiar îi cere prietenului lui banii pentru apa pe care el i-a cumpărat-o, bani pentru benzină atunci când merg amândoi cu maşina lui, chestii de genul ăsta. Orice bănuţ trebuie foarte bine păstrat. (Pentru ce??? Stuart ştie! Întrebaţi-l pe el de ce trebuie să fie atât de ZGÂRCIT...)

Stuart e insistent (cu femeile), chiar dacă nu are nimic interesant de zis.
Devine plictistor şi... i se dau papucii repede... uneori nu ajunge nici măcar la faza cu obţinerea unui număr de telefon.
Omul nostru deschide nişte subiecte la care e clar că nu se pricepe. Ori se bagă într-o conversaţie chiar şi când e total pe dinafara subiectului.
Face tot posibilul să aibă acces la petrecerile cele mai simandicoase. În esenţă, e un OM BUN, dar sare deseori calul pentru... a se băga şi el în seamă. Dacă tot nu vrea să-l bage nimeni. Aşa că scoate la înaintare că are o casă extra-super, că banii îi curg din buzunare...

Dar Stuart îşi scoate şi colţii de EGOISM. Nu-i pasă de nimeni ori pe cine calcă, de multe ori, pentru a fi el în faţă. Propria persoană trebuie să stea mereu în faţă.
Stuart are şi momentele lui de ALTRUISM, doar cu prietenul cel mai bun, Wade, şi cu Jessica.
Dar Stuart e gata şi să îşi lase baltă amicul - care îi SUPORTĂ TOANELE şi care suspină de zor după nevastă-sa care l-a părăsit - pentru o ieşire în club.

ÎN ESENŢĂ, STUART SE DĂ DE MULTE ORI CEEA CE NU E pentru a capta atenţia domnişoarelor (şi doamelor) şi nu numai. Neapărat a persoanelor din cercuri sus-puse.

În aproape orice replică îi citeşti disperarea.
E foarte neîndemânatic.
Ajungi să îi vezi umorul şi să îl COMPĂTIMEŞTI pentru câte poate să păţească. Un pic doar, că doar necazurile şi le provoacă singur de multe ori.

Ajungi să îl şi ÎNDRĂGEŞTI. Nu să fii de partea lui, desigur. Aşa... am găsit cuvântul mai potrivit: ajungi să-ţi fie SIMPATIC. Oarecum. Ţi-e şi drag, îl şi... dispreţuieşti. Mie una mi-e greu să fiu categorică într-o privinţă. Ştiu că INDIFERENT nu-mi e.

Parcă ţi se rupe un pic inima când rosteşte Hello Ladies, şi ladies trec pe lângă el fără să îl bage în seamă, iar el rămâne singur, sorbind amar (totuşi, cu un zâmbet pe faţă) dintr-un pahar. Sau conducând maşina îngândurat, reflectând la încă un eşec. Sau în casa lui cea mare - pe care şi-a achiziţionat-o într-o zonă exclusivistă, ca să aibă cu ce se lăuda -, melancolic.
Nu-i nimic, tipul PARE că are atâta încredere în sine, că o ia de la cap peste puţin timp (în episodul următor).
Trăieşte tot timpul cu speranţa. Că, undeva, acolo, există şi pentru el CINEVA.
Până şi melodia principală, de pe generic - Alone Too Long”, interpetată de duo-ul Hall & Oates - e dulce-amăruie...




Încă ceva despre PERSONAJE
Aşadar, STUART e un bărbat SINGUR, dar deloc resemnat cu asta. Face ce ştie el mai bine pentru a se lega de cineva (din „lumea bună”). Nu prea are prieteni.
Stuart urmăreşte SINGUR emisiuni culinare şi încearcă să se ataşeze de cine poate, cu toate că în majoritatea cazurilor nu are vreun interes comun cu persoana respectivă. Inventează el... interesul dacă nu există.
Profesional, Stuart deţine o firmă de web design.
 


JESSICA este chiriaşa lui Stuart, cea care locuieşte în casa de oaspeţi.
Are un iubit arătos, agent. Care nu e prea e implicat în relaţie - o lasă singură pe Jessica în cele mai dificile momente ale ei: E vineri, vreau să mă distrez, nu am chef de depresiile ei. Un egoist şi jumătate.
Jessica este o ACTRIŢĂ aspirantă, care lucrează la o serie web (deloc inspirată), în care şi joacă şi care o şi regizează.
STUART POATE FI RELAXAT, NATURAL DOAR ÎN PREZENŢA JESSICĂI.

WADE (Nate Torrence) e singurul prieten al lui Stuart. A fost părăsit de nevastă după 11 ani de căsnicie. Grăsuţul Wade speră, aproape copilăreşte, că va fi din nou împreună cu soţia (şi fiica) lui.

Mai e în peisaj un aşa-zis prieten, aflat în scaunul cu rotile, carismaticul KIVES (Kevin Weisman, din serialul Alias) - care, fie vorba între noi, are de zece ori mai mult succes pe plan sentimental decât (disperatul) Stuart. Kives face parte din gaşcă, însă domnul Stuart nu prea e încântat de compania lui.

Cei trei „muschetari”


ACTORI
Hello Ladies i-a adus lui Stephen Merchant primul rol principal într-un serial. Merchant este şi creatorul Hello Ladies, împreună cu americanul Lee Eisenberg şi cu americanul născut în Ucraina Gene Stupnitsky. Ambii au lucrat la serialul The Office, varianta americană, cu Steve Carell.
Trebuie spus că Stephen Merchant a creat şi The Office varianta originală, britanică, „exportată” în mai multe ţări şi la care Rick Gervais a fost co-creator.
Merchant şi Gervais sunt buni prieteni şi au colaborat la numeroase alte proiecte: seria Extras/Figuranţii, The Ricky Gervais Show (varianta radio, audiobook şi tv), dar şi la seria documentară An Idiot Abroad/Un tăntălău în jurul lumii, difuzată la noi de Discovery.
Stephen Merchant a avut roluri minore în filmele lui Simon Pegg Burke and Hare, 2010, Hot Fuzz/Poliţist meseriaş, 2007 şi Run Fatboy Run, 2007.

Nate Torrence (Wade) a avut rol principal în serialele lui Matthew Perry Mr. Sunshine (cu Allison Janney - Masters of Sex şi The Oranges) şi Studio 60, având apariţii şi în filme uşurele, ca My Best Friend’s Girl/Doi burlaci şi-o... blondă, 2008, cu Kate Hudson şi She’s Out of My League/Nu-i de nasul meu, 2010, cu Jay Baruchel.

Christine Woods (Jessica) a jucat împreună cu Matthew Perry în serialul Go On (era soţia decedată, care îi dădea din când în când sfaturi personajului principal).
Woods s-a aflat şi printre protagoniştii FlashForward, interesantul serial anulat după primul sezon.


TRIVIA/UN PIC DE FAPT DIVERS
Serialul Hello Ladies reprezintă de fapt adaptarea unor spectacole de stand-up comedy susţinute de Stephen Merchant.



Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu